Prima pagină » Actualitate » POLITICO: Klaus Iohannis ar urma să se retragă din cursa pentru șefia NATO. Președintele ar ținti o funcție în cadrul U.E

POLITICO: Klaus Iohannis ar urma să se retragă din cursa pentru șefia NATO. Președintele ar ținti o funcție în cadrul U.E

Potrivit publicației internaționale, Politico, Klaus Iohannis ar urma să se retragă din cursa pentru funcția de Secretar General al NATO, reușind să atragă să atragă doar susținerea Ungariei, din cele 32 de țări, majoritatea manifestându-și sprijinul pentru premierul olandez, Mark Rutte.

Președintele Klaus Iohannis s-ar putea retrage din alegerile pentru funcția de Secretar General al NATO, susține publicația internațională Politico, citând surse diplomatice, la nivel european. Iohannis ar putea recurge la acest gest din cauza lipsei de susținere din partea celorlalte state membre, doar Ungaria declarându-și sprijinul față de România.

Potrivit aceleiași publicații, pentru Klaus Iohannis, candidatura la șefia NATO ar fi reprezentat doar o strategie pentru a deveni popular în rândul țărilor membre astfel încât să candideze ulterior pentru un post important în cadrul Uniunii Europene. În acest scenariu, Iohannis țintește la o funcție de rang doi, cum ar fi cel de comisar pentru Apărare.

Administrația prezidențială a respins afirmațiile conform cărora șeful statului este supus unor presiuni ca să se retragă din cursa pentru conducerea NATO.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele