Polițiști de la Rutieră și Înmatriculări, REȚINUȚI la Brașov
Un nou dosar de corupție zguduie Ministerul de Interne. De data aceasta, „buba” s-a spart la Brașov, în interiorul Poliției Rutiere.
Patru agenți, dintre care doi de la Înmatriculări auto, au fost reținuți de procurori într-un dosar de corupție.
Mită pentru obținerea permisului de conducere
În total, șapte persoane au fost reținute duminică seară în dosarul de corupţie în care, pe parcursul zilei, au fost efectuate 20 de percheziţii în judeţul Braşov.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, a precizat că este vorba despre un agent de la Rutieră (Poliţia Poiana Braşov), unul de la Poliţia Râşnov şi doi agenţi de poliţie de la SPRPCIV Braşov (examinatori/înmatriculare).
„Au mai fost reţinute alte trei persoane fără calitate specială, despre care s-a stabilit că doi au dat mită pentru a obţine permisul de conducere, iar unul este complicele prin intermediul căruia s-a dat mita către examinatori”, a precizat sursa citată.
DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, a efectuat, duminică, 20 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile a trei structuri de poliţie din judeţul Braşov, într-un dosar de corupţie în care sunt vizaţi poliţişti care ar fi luat bani sau bunuri pentru a nu sancţiona şoferii care au încălcat legea sau pentru a favoriza candidaţi la obţinerea permisului.
Percheziţiile au avut loc în Braşov, staţiunea Poiana Braşov, oraşul Râşnov, localităţile Moieciu, Dumbrăviţa, Hărman şi Hălchiu.
„Există date conform cărora poliţişti rutieri ar fi primit, în anumite situaţii, diverse foloase pentru a nu aplica măsurile legale în cazul constatării unor încălcări ale regulilor de circulaţie pe drumurile publice. De asemenea, unul dintre poliţişti ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reţinuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situaţie, prin activităţile întreprinse, poliţistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară prin îngreunarea cercetărilor. Totodată, cercetările vizează şi fapte ale unor lucrători din cadrul SPCRPCIV care, în schimbul unor foloase, ar fi favorizat candidaţii la obţinerea permisului de conducere ori ar fi programat, preferenţial, diverse persoane fie pentru susţinerea examenului, fie pentru înmatriculare sau preschimbarea permisului”, a mai precizat sursa citată.