Prima pagină » Actualitate » Polițiști, acuzați de mușamalizare, după ce un coleg băut a fost implicat într-un accident: Stăteau cu etilotestul lângă el, dar nu îi spuneau să sufle

Polițiști, acuzați de mușamalizare, după ce un coleg băut a fost implicat într-un accident: Stăteau cu etilotestul lângă el, dar nu îi spuneau să sufle

O anchetă a fost demarată la Lugoj, după ce un agent de poliție a fost implicat într-un accident rutier la începutul acestei luni. Deși  un agent de poliție a fost prins băut la volan, acesta a refuzat apoi testarea cu aparatul etilotest. Polițiștii ajunși la locul accidentului au încercat să mușamalizeze cazul, potrivit spuselor martorilor.

Accidentul s-a petrecut în 3 iulie, la ora 22.10, în orașul Lugoj, pe splaiul 1 Decembrie 1918. Oamenii legii au fost sesizați atunci prin 112 și au mers la fața locului.

„În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 41 (de ani – n.r.) a intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, ulterior acesta intrând în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului în vârstă de 41 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, transmiteau reprezentanții IPJ Timiș în ziua accidentului.

Autoritățile au declarat că agentul de poliție a stat la fața locului până la sosirea ambulanței, dar pentru a evita ca situația să degenereze s-a deplasat la unitatea de poliție. Iar conducătorii auto ar fi fost testați cu etilotestul și nimeni nu a fugit de la fața locului.

Imaginile de la fața locului arată însă că polițistul vorbește mai mult timp la telefon, în mașină. La un moment dat iese din autoturism, dar nu suflă nici atunci în aparat, ci pleacă acasă, motivând că este hărțuit.

Dialog între șofer și agentul de poliție

Șofer, către agenții de la Rutieră: Cât mai stăm aici ca să sufle și el în etilotest?
Un alt șofer: Până îi trece alcoolemia…
Șofer: Nu vrea să sufle în etilotest deloc și poliția tot ne trimite de lângă etilotest, de lângă mașină și tot stă, stă, stă…

Sâmbătă seara, la ora 22:10, un apel la 112 anunță producerea unui accident rutier în lanț în Lugoj. Implicate – 3 autoturisme în care se aflau 3 bărbați. În mașina din mijloc, un agent de poliție aflat în timpul liber.

Șofer: Tot trage de timp, tot trage timp, sună într-una pe telefon, nu vrea să deschidă nici la polițistul de la Rutieră să sufle în etilotest, nu vrea. Da, am recunoscut că l-am lovit din spate. Ce să fac?! Eu am suflat în etilotest. Trebuie să sufle și el! De ce nu suflă?!

Câteva minute mai târziu, șoferul, ofițer la Serviciul Judiciar din cadrul Poliției Lugoj, coboară de bunăvoie de la volan.

Polițist impliat în accident: Mă simt amenințat. Lăsați-mă că mi-e rău!
Șofer: Ești țeapăn de beat!
Șofer: Ți-e rău de la alcool!
Polițist: Uitați ce mi-ați făcut! M-ați blocat…
Șofer: Normal, că ai vrut să fugi.
Polițist: Lăsați-mă în pace, m-ați blocat față-spate.
Șofer: Cine te-a amenințat?!
Polițist: Lăsați-mă, vă rog, în pace! Nu sunt beat!

Rezultatul apartatului etilotest, făcut ulterior la sediul poliției, a indicat altceva: alcoolemie de 0,19 mg/l în aerul expirat.

Ioan Ștefan Bota, martor: Polițistul de la Rutieră stătea cu aparatul etilotest la geamul lui, dar fără niciun gest de a-i spune să sufle. Foarte multe echipaje de poliție, nimeni nu s-a atins, nimeni nu i-a făcut absolut nimic.

Agent de la Rutieră, către un șofer care filma: Calmează-te!
Șofer care filma: Nu pune mâna pe mine!
Agent de la Rutieră: Te rog frumos să te calmezi!
Șofer: Nu vreau!
Agent de la Rutieră: Calmează-te odată!
Șofer: Nu pune mâna pe mine!
Agent de la Rutieră: Treci acolo pe trotuar!

Andreia Jerdea, purtător de cuvânt IPJ Timiș: La nivelul IPJ Timiș, prin intermediul Biroului Control Intern se află în desfășurare verificări pe linie disciplinară atât cu privire la comportamentul ofițerului, cât și cu privire la modul de acțiune al polițiștilor care au intervenit la eveniment.

Agentul de poliție care a condus băut va fi cercetat și pentru fugă de la locul accidentului.

Șofer: Luați-l că fuge! Păi ce facem?!
Șofer: Uite, Poliția cum protejează! Uite, Poliția cum protejează!
Șofer: Vedeți că se duce acasă. Aici stă!

A fost întocmit un dosar penal. Se fac verificări pe linie disciplinară cu privire la comportamentul agentului de poliție

Inspectoratul Județean de Poliție Timiș a transmis că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Biroul Control Intern face verificări pe linie disciplinară „cu privire la comportamentul ofițerului, cât și cu privire la modul de acțiune al polițiștilor care au intervenit la eveniment”. În plus, polițistul este acuzat acum și de părăsirea locului accidentului.

„De asemenea, în urma cercetărilor efectuate și analizării materialului probator de către procurorul de caz, vă comunicăm că au fost extinse cercetările și cu privire la săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Până în prezent, polițistul nu a mai fost implicat în accidente rutiere și nu are alte abateri”, mai spun reprezentanții IPJ Timiș.

Ofițerul de poliție a rămas în funcție până la finalizarea anchetei penale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro