Polițiști în misiune, LOVIȚI în plin de o mașină pe o stradă din Satu Mare. Ofițerii transportau un deținut

Publicat: 06 08. 2024, 11:24
Actualizat: 06 08. 2024, 11:29

This browser does not support the video element.

Doi poliţişti şi un bărbat de 37 de ani au fost implicați într-un accident rutier, pe o stradă din Satu Mare. Cei doi ofițeri transportau un deținut, când autospeciala în care se aflau, a fost lovită de o mașină.  

Șoferii autovehiculelor au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

„Din primele verificări, s-a constatat faptul că, pe fondul neacordării priorităţii de trecere, un conducător auto, de 23 de ani, din localitatea Boineşti, ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie, la volanul căreia se afla un tânăr de 24 de ani, agent de poliţie în cadrul Secţiei Poliţie Rurală Tăşnad. În momentul impactului, autospeciala se deplasa către Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, în vederea depunerii unei persoane, având semnalele luminoase în funcţiune”, se arată, marţi, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, potrivit Agerpres,

Într-un comunicat oficial al Biroului de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare este precizat că:

În jurul orei 01.05, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, la intersecția dintre bulevardul Vasile Lucaciu și strada Mioriței, din municipiu.

Din primele verificări, s-a constatat faptul că, pe fondul neacordării priorității de trecere, un conducător auto, de 23 de ani, din localitatea Boinești, ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliție, la volanul căreia se afla un tânăr de 24 de ani, agent de poliție în cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad.

Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului autospecialei de poliție, a colegului său polițist în vârstă de 34 de ani, precum și a persoanei transportate, un bărbat de 37 de ani.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

foto: screen-shot

CITEȘTE ȘI:

Toate mașinile care vor ieși din fabricile europene vor fi dotate cu senzori pentru limitarea vitezei. De când intră în vigoare măsura

Fenomenul PERICULOS de pe șoselele din România, care ia amploare. Șoferii fac manevre riscante și depășesc limita de viteză