Polițiștii au făcut filmul scandalului sângeros din centrul Capitalei. Motociclistul cuțitar își îngropase briceagul
This browser does not support the video element.
Polițiștii au reconstituit filmul incidentelor grave care au avut loc, sâmbătă noapte, în centrul Capitalei, unde un motociclist a înjunghiat un șofer și a rănit un alt bărbat, în urma unui conflict în trafic. După ce i-a tăiat pe cei doi, motociclistul a îngropat brigeagul după ce a săpat o groapă, cu mâinile goale.
Zeci de polițiști au fost mobilizați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după un conflict violent în trafic, care s-a soldat cu trei persoane rănite, dintre care două fuseseră atacate cu un cuțit.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că, undeva după orele 22.00, șoferul unui autoturism Volkswagen a vrut să vireze la dreapta în apropiere de Casa Presei. Pentru că nu avea vizibilitate din cauza faptului că prima bandă era ocupată de mașini parcate, acesta a intrat cu botul mașinii până pe banda a doua, pe care se deplasa, cu viteză, un motociclist.
Acesta din urmă, care avea prioritate, s-ar fi dezechilibrat și ar fi fost cât pe ce să cadă. În urma incidentului, acesta ar fi început să-l șicaneze pe șofer, iar la un moment dat, când a prins ocazia, a coborât și a lovit cu picioarele portiera din stânga a mașinii,
Ulterior, cei doi s-au urmărit reciproc în continuare, până când au ajuns într-o zonă întunecată din apropiere de Clubul Diplomatic.
Anchetatorii vor anunța și Poliția Rutieră
Aici, spun anchetatorii, ambii bărbați au oprint pe partea dreaptă și s-au luat la bătaie. În acest context, motociclistul a scos un briceag și l-ar fi înțepat pe șofer în burtă și în picioare. Acesta a lovit și o a doua victimă, pasager în mașină, dar care a suferit numai o zgârietură.
După comiterea faptei, acesta ar fi săpat cu mâinile goale o groapă în care a pus briceagul pe care l-a acoperit apoi cu pământ.
Bărbatul de pe motocicletă și ceilalți doi scandalagii au fost audiați de polițiștii Secției 2, însă, spre dimineață, în jurul orei 5.00, au fost lăsați să plece fără ca pe numele lor să fie emise ordonanțe de reținere.
Surse din rândul anchetatorilor au afirmat că va fi anunțată și Brigada de Poliție Rutieră, pentru ca permisele celor doi să fie reținute pentru conducere agresivă.