Polițiștii din Galați au ARESTAT un bărbat care e acuzat de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au arestat un bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă în formă continuată și corupere sexuală a minorilor în formă continuată.
Suspectul este acuzat că, în perioada noiembrie – decembrie 2022, ar fi inițiat și dezvoltat o relaţie online cu o minoră, în cadrul căreia ar fi determinat-o să producă și să îi transmită, prin intermediul unei aplicații de mesagerie, materiale cu conținut sexual explicit.
Totodată, persoana bănuită ar fi îndrumat persoana vătămată minoră cu privire la modul în care să realizeze respectivele materiale și i-ar fi transmis acesteia materiale cu conținut sexual explicit.
În cursul administrării probatoriului, au fost identificate alte două persoane vătămate minore, de la care suspectul ar fi obținut materiale cu caracter pornografic, pe care le-ar fi stocat și distribuit prin intermediul sistemelor informatice deținute.
De asemenea, persoana bănuită ar fi distribuit pe canale de comunicație criptate materiale pornografice, în care persoane minore sunt înfățișate în ipostaze sexuale explicite.
În urma percheziției domiciliare efectuate în municipiul Bârlad, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe sisteme informatice aparținând persoanei bănuite.
„La data de 26 aprilie 2023, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, iar, la data de 27 aprilie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Vaslui. În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de procedură penală”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, mai precizează sursa citată.