Polițiștii de frontieră de pe navele maritime ale Gărzii de Coastă, aflați în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „THEMIS 2023” sub egida Agenţiei Frontex, au salvat alături de colegii din cadrul Gărzii de Coastă din Italia, în cadrul mai multor misiuni de căutare şi salvare în apele Mării Mediterane, 181 de cetăţeni străini aflaţi în pericol.
Polițiștii de frontieră de pe şalupa de supraveghere şi control portuar MAI 3066 au remorcat în condiţii de siguranță către un port din insula Pantelleria – Italia, un velier ce avea la bord doi cetățeni francezi, aflat în imposibilitate de manevră în apele teritoriale ale Republicii Italiene.
Pe 23 martie, în cadrul unei operaţiuni de căutare şi salvare desfăşurată în apele Mării Meditareene, poliţiştii de frontieră români au luat la bordul navei maritime de patrulare MAI 1106 a Gărzii de Coastă, de la o navă a colegilor de la Garda de Coastă din Italia, 150 migranți, toţi bărbaţi, dintre care o persoană cu probleme medicale, care a fost supravegheată permanent până la debarcarea în port. Acestora li s-a acordat asistenţă medicală și au fost preluaţi, ulterior, de către autoritățile Republicii Italiene.
Pe 8 aprilie, echipajul de la bordul şalupei de supraveghere şi control portuar MAI 3066, a detectat și interceptat două ambarcațiuni care navigau către marea teritorială a Republicii Italiene. Polițiștii de frontieră români au salvat 31 de persoane aflate în pericol (22 bărbaţi, o femeie, 8 minori) și le-au acordat asistență medicală. După debarcare acestea au fost preluate de către autoritățile italiene.
O zi mai târziu, acelaşi echipaj al Poliției de Frontieră Române a asigurat remorcarea în condiţii de siguranţă, până într-un port din insula Pantelleria, a unui velier ce avea la bord doi cetățeni ai Republicii Franceze. În momentul identificării velierului acesta plutea în derivă, aflandu-se în imposibilitatea de a face manevre, ca urmare a unor defecţiuni.
La finalizarea acţiunilor de salvare, navele Gărzii de Coastă şi-a reluat misiunile în cadrul operaţiunii Frontex.
Reamintim că aceste mijloace navale ale Poliţiei de Frontieră Române execută misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, iar obiectivul principal al operaţiunii maritime comune îl reprezintă sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue) la frontiera externă a Uniunii Europene.