Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au închis vineri noapte spaţiul aerian pentru companiile aeriene ruseşti
Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat vineri închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova. Marea Britanie a anunțat, la rândul său, că spaţiului aerian al Regatului Unit e închis de vineri noaptea pentru avioanele private ruseşti.
„Interdicţia se va aplica de la miezul nopţii (vineri, 23.00 GMT)”, a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, potrivit Reuters.
„Cu începere de la miezul nopţii, oprim traficul tuturor companiilor aeriene ruseşti în spaţiul aerian ceh”, a indicat la rândul său ministrul ceh al transporturilor, Martin Kupka, de asemenea, pe Twitter.
O interdicţie similară a intrat în vigoare şi în Bulgaria la miezul nopţii (vineri, 22.00 GMT), ca răspuns la „agravarea conflictului militar şi în solidaritate cu Ucraina”.
Avioanele ruseşti „nu mai pot intra în spaţiul aerian suveran al Bulgariei, inclusiv deasupra apelor teritoriale”, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.
Pe de altă parte, compania naţională poloneză, LOT, a anunţat suspendarea zborurilor către Moscova şi Sankt Petersburg cu începere de vineri după-amiază.
Aceste anunţuri urmează unei decizii similare, care a lovit compania naţională rusă Aeroflot, luată joi de Marea Britanie.
În plus, secretarul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, a anunţat vineri seară o interdicţie cu efect imediat care vizează avioanele private ruseşti, notează Reuters.
Rusia, la rândul său, a reacţionat interzicând survolarea teritoriului său tuturor aeronavelor legate de Regatul Unit, inclusiv zborurilor în tranzit.
Moldova şi-a închis spaţiul aerian joi.