Prima pagină » Actualitate » Pompierul român de numai 20 de ani care a mers să se lupte cu incendiile în Grecia: E ca o cursă contracronometru. / Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!

Pompierul român de numai 20 de ani care a mers să se lupte cu incendiile în Grecia: E ca o cursă contracronometru. / Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!

Imagini din timpul misiunii din Grecia / Sursa foto: Facebook – MAI, cont Andor Bidiga

Brașoveanul Andor Bidiga, un pompier în vârstă de doar 20 de ani, s-a oferit să se numere printre cei peste o sută salvatori care se luptă cu flăcările în cadrul misiunii de sprijin pe care România îl acordă autorităților din Grecia. El și-a împărtășit expreiența într-o scurte poveste publicată pe pagina de Facebook a Minsiterului Afacerilor Interne.

Andor Bidiga este absolvent al Şcolii de Subofiţeri și a început să lucreze la Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov în decembrie 2020, potrivit informațiilor de pe contul de Facebook. Tot acolo sunt postate și fotografii făcute de și împreună cu colegii alături de care își face cu pasiune meseria.

„În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin”

Andor și-a povestit experiența din Grecia într-un scurtă relatare publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant

„Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia”.

L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie.

În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!

Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura.

Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde.

Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor.

Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume.

Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal.

Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din cadrul Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești pentru că m-au ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator.

Sunt cu adevărat profesioniști, iar peste ani îmi doresc ca, la rândul meu, să le împărtășesc colegilor mai tineri din experiența acumulată.

Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator.

Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni”.

A cincea zi de luptă cu focul

Convoiului reprezentat de cei peste 100 de pompieri salvatori, dotați cu tehnică și echipamente de intervenție, menit să îi sprijine pe omologii lor eleni în lupta cu incendiile de vegetație care au pus stăpânire pe teritoriul grecesc, a pornit în misiune vinerea trecută, 6 august.

Sprijinul internațional pe care România îl acordă autorităților din Grecia s-a realizat în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Totodată, important de menționat este faptul că România participă pentru prima dată la o misiune internațională specializată pe incendii. Modulul de intervenție este reprezentat de pompieri salvatori delegați din 13 județe și din partea ISU B-IF, USISU, IGSU.

Astfel, ajutorul din partea României este format din 108 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 autocamion, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă).

Misiunea salvatorilor români este programată să dureze 10 zile, cu posibilitatea de prelungire, dacă autoritățile elene vor solicita acest lucru.

Pompierii români continuă și în a cincea zi să lupte cu incendiile de vegetație de pe Insula Evia. Joi dimineață, la ora 8:00, acțiunile de lichidare a incendiilor au început cu 6 mașini de stingere, 2 cisterne și 1 dronă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor