Porturile de la Marea Neagră sunt închise, din cauza vremii nefavorabile. Este cod galben de vânt pe litoral
Administrația Națioanlă de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineața, o avertizare cod galben de vânt puternic pe litoral, în județele Constanța și Tulcea. Avertizarea este în vigoare sâmbătă, până la ora 10.00. În acest context, porturile de la Marea Neagră au fost închise.
Astfel, conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, toate manevrele din porturile de la Marea Neagră sunt oprite din cauza vântului puternic.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala intensificări temporare ale vântului, cu rafale ce vor atinge 55-65 km/h.
Cum se circulă pe drumurile din țară, din cauza condițiilor meteo
Potrivit polițiștilor, sâmbătă dimineața plouă pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București – Ploiești, dar și DN 1 Ploiești – Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, astfel că se circulă în condițiile unui carosabil umed, cu valori reduse de trafic, nefiind afectată vizibilitatea în trafic.
De asemenea, începând de vineri, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, pentru siguranța participanților la trafic, a fost închisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 67C (Transalpina), pe tronsonul kilometric 34+800 metri – 59+800 metri, între localitățile Rânca (județul Gorj) și Obârșia Lotrului (județul Vâlcea).
Ciclonul care a lovit Grecia ajunge și în România
Ciclonul care a afectat Grecia și Italia ajunge și România, cu vânturi puternice și temperaturi sub media normală a acestei perioade.
În zonele de munte din România, vântul a bătut şi cu peste 70 de kilometri pe oră și a făcut ca temperatura resimţită să fie de minus 5 grade Celsius.
În nord-estul țării au fost înregistrate, de asemenea, temperaturi mult sub temperaturile normale pentru această perioadă.