Poșta Română anunță că a fost aprobată creșterea fondului de salarii cu aproximativ 105 de milioane lei

Publicat: 25 03. 2024, 17:12
Actualizat: 25 03. 2024, 17:14

După greva sindicaliștilor de la Poșta Română, Consiliul de Administrație al instituției a aprobat creșterea fondului de salarii la nivelul maxim prevăzut de lege, și anume cu 105 milioane de lei, în propunerea de buget de venituri și cheltuieli pe 2024, înaintată Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării. 

Greva de avertisment a sindicaliștilor din Poșta Română, care au cerut salarii mai mari, a dat rezultate. Consiliul de Administrație a aprobat creșterea fondului de salarii la nivelul maxim prevăzut de lege, cu 105 milioane de lei.

Într-un comunicat al Poștei Române se menționează Consiliul Administrativ este urmărește cu atenție negocierile Contractului Colectiv de Muncă cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) , sindicatul reprezentativ. Consiliul Administrativ a menționat o serie de aspecte cu privire la  conflictul colectiv de muncă şi greva de avertisment „la care au participat 9% din angajaţii companiei”.

„Primul obiectiv al Planului de administrare 2023-2027, asumat de Consiliul de Administraţie şi aprobat de acţionari, este creşterea veniturilor salariaţilor CNPR. În acest sens, pentru anul 2024, în propunerea de BVC înaintată MCID, Consiliul de Administraţie a aprobat o creştere a fondului de salarii la nivelul maxim prevăzut de lege, ceea ce se traduce printr-o majorare de aproximativ 105 milioane de lei”, se menţionează în comunicat.

Consiliul Administrativ trece printr-un proces de modernizare, care se desfășoară pe durata mai multor ani, implică reorganizări, investiţii în tehnologie, modernizări de procese etc., având ca scop eficientizarea operaţiunilor CNPR. Instituția a menționat că principalii beneficiari ai procesului sunt, în primul rând, angajații Poștei Române, dar și clienții și cetățenii.

„De altfel, ca urmare a efortului echipei de conducere şi al angajaţilor CNPR, anul 2023 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimii 20 de ani! În concluzie, considerăm că doar dialogul constructiv şi realist în vederea încheierii unui CCM al CNPR este în interesul angajaţilor, escaladarea conflictului de muncă fiind artificială şi fără a avea în esenţă o miză legitimă”, susţin reprezentanţii companiei.

La data de 20 martie, sindicaliștii au fost în grevă de avertisment, timp de câteva ore. Principalele revendicări au vizat o creştere salarială de 400 lei net pentru angajaţii Poştei Române şi o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5% şi 10%.

Foto: Facebook

CITEȘTE ȘI:

Ploșnițe în școlile din Sectorul 5. Rafila: „Eu nu cred că PLOȘNIȚELE au aşa o informaţie până unde este Sectorul 5. E vorba de condițiile igienice”

Marcel Ciolacu, de ZIUA POLIȚIEI: Poliţiştii sunt mereu în prima linie a misiunii complexe de menţinere a ordinii publice şi a siguranţei cetăţenilor

CORUPȚIE la nivelul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier Cluj: Patru inspectori și un viceprimar, trimiși în judecată