Poşta Română începe livrarea pensiilor joi, 5 ianuarie, mai devreme cu o zi decât anunțase inițial
Compania Naţională Poşta Română anunţă că joi începe distribuirea tuturor drepturilor sociale, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial.
În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poșta Română primește cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR), se arată în comunicatul emis de Poșta Română.
De asemenea, în luna ianuarie, față de lunile obișnuite, poștașii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile și din cauza faptului că, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naţionale de Pensii Publice, cât şi cei ai Poştei Române, beneficiază de zile libere.
„Mă bucur să pot anunța că Poșta Română s-a mobilizat exemplar și a pus toate resursele necesare pentru ca mâine dimineață, la prima oră, poștașii noștri să fie pe teren și să distribuie pensiile cât mai repede. Asta fiindcă ne dorim ca pensionarii să nu resimtă această situație specială a unor întârzieri, cauzată de procedurile specifice începutului de an bugetar”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.