Posturile de rezerviști din Armată, râvnite de tot mai mulți români. Câți bani pot câștiga

Publicat: 27 04. 2022, 10:34

Ministerul Apărării a triplat soldele rezerviștilor voluntari, iar această măsură a avut efectele dorite: la birourile de recrutare se înregistrează trei candidați pe un post liber.

Ministerul Apărării Naționale pare să fi rezolvat probleme rezerviștilor, deoarece toți mai mulți români par tentați de o carieră militară. Motivul ar fi mărirea soldelor, scrie adevărul.ro.

Câți bani poate câștiga un rezervist

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că, actualmente, un rezervist poate câștiga circa 3.000 de lei în perioada de instrucție, fiind modificată legea care prevedea indemnizații mai modeste.

Există și un alt tip de voluntariat, pentru cei cu vârste între 18 și 35 de ani care doresc să facă stagiul militar voluntar.

„Avem două sisteme de voluntariat – este, credem, una din soluţiile viitoare pentru resursa activă din zona rezervei umane pentru apărarea României. Unul este cel de rezervişti voluntari, aceştia fac un stagiu de pregătire în jur de trei sau patru luni de zile şi apoi primesc o indemnizaţie, de exemplu, pentru perioada când sunt la instruire; înainte, prin prima lege – noi am modificat această lege acum –, era destul de mică, undeva în jur de 1.500 de lei era aceasta”, a declarat Vasile Dîncu.

Bineînțeles că mărirea indemnizației a avut urmări imediate.

„În acest moment, undeva în jur de 3.000 de lei (cu toate sporurile aferente – n.red.) poate să câştige un rezervist în perioada în care face instrucţie şi o sumă destul de importantă, cred că undeva în jur de 1.500 de lei (când stau acasă – n.red.), plus alte drepturi pe care le pot obţine, de exemplu asigurări de sănătate, care sunt foarte importante, sunt beneficii importante… şi, ca un efect, aş putea să spun următorul lucru: am avut anul acesta o rezervă de locuri neocupate de anul trecut, din 2021, de 444 de locuri pentru rezervişti şi avem în acest moment 1.400 de dosare. Deci, a devenit mult mai atractivă şi vom putea alege cel puţin acest număr care ne trebuia pentru perioada anului trecut”, a arătat ministrul Apărării.

Potrivit unor surse militare, cele 444 de locuri de rezerviști voluntari – maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați – sunt disponibile în unitățile militare din 15 județe: Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea şi Vrancea.

Target de 10.000 de rezerviști în 4-5 ani

Vasile Dîncu a mai spus că există și un alt tip de voluntariat, pentru cei cu vârste între 18 și 35 de ani, care vor să facă stagiul militar voluntar.

„Aceştia pot să facă un stagiu şi după aceea rămân cu această pregătire, în timpul stagiului pot să primească o indemnizaţie, nu am stabilit încă acest lucru, suntem în studiu, suntem cu un proiect de lege pe care îl vom lansa săptămânile viitoare, au şi diferite drepturi, beneficiază de pregătire militară şi evident că au o cale directă în care se pot angaja apoi în zona soldaţilor profesionişti. (…) În viitorii 4-5 ani ne gândim să aducem în zona aceasta de rezervă activă a Armatei în jur de 10.000 de voluntari pe această cale şi credem că vom reuşi să facem acest lucru pentru că şi aceste situaţii, situaţia asta din Ucraina şi această nesiguranţă a noastră, pe foarte mulţi i-au incitat nu numai să-şi ia paşapoarte, ci pe unii i-au incitat să facă pregătire militară, pentru că li s-a activat şi sentimentul patriotic”, a susţinut Dîncu.

Analistul militar Aurel Cazacu a declarat că deficitul de militari se datorează unei erori mai vechi, deoarece, în 2007, când s-a suspendat pe timp de pace serviciul militar, nu s-au introdus servicii militare alternative care să fie atractive pentru tineri.