POVESTEA bărbatului care a cerut ajutorul jandarmilor de la Judecătoria Toplița: „Nu aveți cumva niște haine, că mi-e frig?!”
Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a prezentat miercuri, 15 martie, la punctul de control acces de la Judecătoria Toplița din județul Harghita și a cerut ajutorul jandarmilor care păzeau instituția.
Iată dialogul dintre bărbat și jandarmi, postat pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române:
„Nu vă supărați, doamnă, cum aș putea ajunge la Boldești? Trebuie să merg acasă, la familie și nu știu cum, că nu sunt de aici.
-Nu știm, dar ne interesăm!”
Jandarmii au luat legătura cu colegii de la Poliția Hărmăneștii Vechi, polițistul de acolo confirmând că bărbatul locuiește în satul Boldești, din județul Iași.
„-Puteți ajunge acolo cu un autobuz. Dar aveți bani de bilet?
-Nu, nu am.
La scurt timp, cu privirea în pământ, bărbatul i-a întrebat pe jandarmi:
-Nu aveți cumva niște haine, că mi-e frig?!”.
Bărbatul lucrase până în urmă cu câteva zile, dar din motive personale a hotărât să se reîntoarcă acasă, fără să aibă cu el bani sau un telefon cu care să poată lua legătura cu familia.
Pentru că bărbatul nu știa nici unde e autogara din Toplița, unul dintre jandarmi s-a oferit să-l ducă la autobuz.
Colegii săi s-au asigurat că bărbatul va avea bani pentru transport și au decis să-l și îmbrace pe omul ale cărui haine deteriorate nu-l mai protejau de frig.