Prima pagină » Actualitate » Povestea cutremurătoare a familiei pentru care BOTEZUL fetiței lor a devenit o TRAGEDIE. ”Socrul s-a speriat și a fugit”

Povestea cutremurătoare a familiei pentru care BOTEZUL fetiței lor a devenit o TRAGEDIE. ”Socrul s-a speriat și a fugit”

Povestea cutremurătoare a familiei pentru care BOTEZUL fetiței lor a devenit o TRAGEDIE. ”Socrul s-a speriat și a fugit”

Ziua în care micuța Adina a primit taina botezului, iar părinții ei s-au cununat religios ar fi trebuit să fie pentru soții Barbă un eveniment fericit, de care să-și amintească toată viața cu drag. Din păcate, nu s-a întâmplat așa, din cauza unui incident nefericit. La scurt timp după ce s-au întors de la biserică și s-au pus la masă, invitații au asistat la o scenă halucinantă. 

  • Fetița de doar o lună și două săptămâni se afla în brațele bunicii, când între aceasta și soțul ei ar fi izbucnit un conflict. Soțul ar fi vrut să îi ia femeii din mână telefonul mobil, aceasta s-ar fi împotrivit, iar în toiul disputei, fetița ar fi alunecat din brațele bunicii.
  • Deși a reușit să o prindă pe ultima sută de metri, apucând-o pe copilă de cap și de gât, gestul brusc al femeii cu intenția de a evita o tragedie a avut urmări grave.

A doua zi, copila a început să vomite, iar părinții săi s-au dus de urgență cu ea la spital. Medicii au constatat că fetița are un hematom pe creier și au băgat-o imediat la reanimare. Fetița are acum doi ani și opt luni, dar a rămas cu sechele și în ziua de azi, având un defect de mers major la ambele picioare.

Părinții săi, care mai au de crescut încă doi copii, au ajuns la sapă de lemn, în încercarea de a-și face fetița bine. Banca le-a pus sechestru pe casa pe care tocmai reușiseră să și-o cumpere cu mari eforturi, iar acum mama și cei trei copii, dintre care unul este un nepot pe care îl crește tot ea, stau cu chirie.

Marina Barbă a fost extrem de fericită când, în urmă cu doi ani și opt luni, i-a dăruit fetiței sale cele mari o surioară. Fericirea soților Barbă, care sunt din Republica Moldova, a fost însă de scurtă durată, după incidentul care a avut loc chiar la petrecerea care marca botezul fetiței, dar și cununia lor religioasă. Invitații abia se așezaseră la masă, când un conflict spontan între bunicii fetiței a dus la un eveniment cu consecințe grave.

Bunica din partea tatălui o ținea pe fetița botezată în brațe când soțul i-ar fi cerut acesteia socoteală că stă pe internet în loc să participe activ la petrecere. Bărbatul a vrut să-i smulgă telefonul din mână, dar aceasta a refuzat să i-l dea, iar de aici a început un adevărat conflict.

În timp ce fiecare dintre ei își disputa telefonul mobil, fetița ar fi alunecat din brațele bunicii sale. Într-un gest disperat de a o prinde, femeia ar fi luat-o de gât și de cap, dar gestul a avut urmări grave. Pe moment, fetița a părut bine, dar a doua zi de dimineață a început să vomite și să fie agitată.

”Avea convulsii și ochișorii i se duceau până în adânc”

Părinții s-au dus de urgență cu ea la spital, iar de atunci, pentru ei și cea mică a început un calvar care continuă și-n ziua de azi, când Adina are doi ani și opt luni.

”Când a încercat să îi ia telefonul, ea a dat drumul la copil din brațe. Erau vreo 30 de oameni acolo care au văzut. Socrul s-a speriat și a fugit, că s-a întâmplat și din cauza lui, că el a încercat să îi ia telefonul din mână.

Copilul nu a căzut, pentru că l-a prins de cap și de gât, dar, fiind micuță – nu avea nici trei kilograme -, nu i s-a mai oxigenat creierul și a făcut un hematom pe creier. În seara aceea, fetița a dormit, dar a doua zi, a început să vomite, iar când am ajuns la spital, avea convulsii și ochișorii, deși erau deschiși, i se duceau până în adânc, se vedea aproape doar partea albă.

Au băgat-o la reanimare și i-au făcut transfuzii de sânge. De atunci, stăm doar prin spitale. Ultima dată am stat din decembrie până la sfârșitul lui martie”, a povestit, pentru Gândul, mama fetiței, Marina Barbă.

Micuța, care avea doar o lună și jumătate la acea vreme, a stat la Terapie Intensivă (foto: arhivă personală)

Din acea zi, soții Barbă au dus o luptă continuă pentru a-și face fetița bine, asta implicând nu doar drumuri peste drumuri la clinici și spitale, inclusiv în Germania, unde lucrează tatăl fetiței, dar și costuri foarte mari.

”O banală răceală poate să o omoare”

Oameni simpli, soții Barbă erau liniștiți că reușiseră, în sfârșit, să-și ia o casă undeva la țară, după multe sacrificii făcute. Ei au două fete, pe Adina și sora ei mai mare, dar îl cresc și pe nepoțelul Marinei Barbă.

”Noi creștem trei copii, pe cele două fete ale noastre, Adina și sora ei de 12 ani, și pe nepoțelul meu, care are trei ani și pe care îl cresc de la patru luni și jumătate, pentru că sora mea nu-și permite să-l crească și eu nu vreau să îl dau”, ne-a mai spus Marina Barbă.

Viața soților Barbă a devenit din ce în ce mai dificilă după ce banca le-a luat casa pe care și-o cumpăraseră la țară și în care visau să-i crească pe cei trei copii. După ce au cheltuit tot ce aveau pentru tratamentele Adinei, banca le-a pus sechestru și pe casă, pentru că nu și-au mai putut plăti datoriile.

Părinții Adinei au cheltuit toată agoniseala de-o viață pentru a-și putea face bine fetița, iar acum stau cu chirie (foto: arhivă personală)

Acum, Marina Barbă stă cu cei trei copii în chirie, în timp ce soțul ei lucrează în străinătate pentru a-și întreține familia. Din păcate, Adina are încă probleme, care necesită tratamente costisitoare.

Fetița a rămas cu o problemă la ambele picioare și nu poate merge bine. În plus, imunitatea scăzută îi creează și alte dificultăți.

”O banală răceală poate să o omoare, i-a scăzut imunitatea foarte mult, după ce a stat 40 de zile doar sub medicamente foarte puternice, ea fiind și născută prematur”, a adăugat Marina Barbă.

După incident, femeia nu și-a reclamat soacra la poliție, chiar dacă o consideră responsabilă pentru cele întâmplate, dar cele două femei nu mai sunt acum în legătură. Potrivit Marinei Barbă, soacra ei nu și-ar fi asumat nicio vină pentru situația nefericită.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Povestea șocantă a femeii care și-a scos fetița din spital pe numele altei femei. După 18 ani, a convins instanța că ea este adevărata mamă

EXCLUSIV | Mesajul de adio al mamei din Botoșani care și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani pe geam: ”Sper să fii fericit fără noi…”

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către presă scrisă, iar debutul și l-a făcut ca ... vezi toate articolele

Citește și