Povestea cutremurătoare a unei familii de români cu 8 copii, care a ajuns să locuiască într-o casă abandonată din Franța. „Mi-a fost rușine”
Povestea cutremurătoare a unei famili de români cu 8 copii, care a ajuns să locuiască într-o casă abandonată din Franța. „Mi-a fost rușine să-i duc la școală, să spună că n-au casă”. O fărâmă de speranță a venit atunci când se așteptau mai puțin.
Cătălin și Monica au ajuns în Franța, în urmă cu 18 ani, în căutarea unui trai mai bun pentru ei și copiii lor. Dar viața nu le-a fost deloc ușoară, iar obstacolele au fost la orice pas.
„Am venit în Franța acum 18 ani, pentru a avea o viață mai bună. Am trăit și am lucrat la Paris timp de zece ani. Apoi am venit la Poitiers, pentru că am cunoscut oameni de aici”, povestește Cătălin, potrivit observatornews.
Apoi, Cătălin s-a mutat cu familia în Airvault din Deux-Sèvres. El s-a angajat la spații verzi și a asigurat familiei un acoperiș deasupra capului, plătind chirie. Dar contractual lui s-a încheiat, astfel că nu a mai avut suficienți bani să plătească chiria.
Visează la un loc de muncă
În cele din urmă, familia a ajuns să locuiască într-o dubă, dintr-o parcare.
„Mi-a fost rușine să-i duc la școală, sa le spună prietenilor că nu au casă” , a mai povestit Cătălin.
Astfel, un bărbat care a observat că familia locuiește în condiții precare a decis să dea o soluție și le-a arătat o casă părăsită de pe stradă, iar în cele din urmă, familia a ajuns să locuiască acolo.
„Copiii s-au proiectat rapid. Dar a trebuit să le explicăm situația. Aceasta nu este casa noastră”, a spus Monica, mama copiiilor.
La un moment dat, proprietara locuinței a aflat situația și a decis să-i dea afară. Le-a aflat însă povestea și a decis să-i ajute.
„Le-am explicat situația noastră. Proprietarii ne-au înțeles”, a spus Cătălin.
Apoi, o minune s-a întâmplat. Aproape toate camerele au fost refăcute, iar locuința a devenit, în sfârșit, „acasă”. Au fost făcute chiar și donații familiei, pentru ca să poată să schimbe întreaga rețea electrică.
Cătălin visează la un nou loc de muncă și este gata să facă orice pentru a-și recâștiga independența.
CITEȘTE ȘI: