Povestea italianului care a venit pentru trei zile în România și de 18 ani nu a mai plecat de la noi. Cum a ajuns Alberto să facă voluntariat în țara noastră

Alberto Cristaudi a lăsat în urmă în Italia, țara natală, un job important la o companie străină și se ocupă doar de pasiunile lui: voluntariatul, salvarea de vieți omenești și ieșirile în natură.

Născut în Italia, Alberto Cristaudi a ajuns în România datorită muncii sale. Obținuse un job de country manager la o mare companie străină și a fost nevoit să vină aici. Inițial, a venit pentru trei zile.

Însă ceva neprevăzut s-a întâmplat și a trebuit să rămână. Apoi a rămas definitiv. „A fost cam aşa: ajungi luni, marţi mai vezi despre ce e vorba şi apoi miercuri dimineaţă te trezeşti şi vii acasă. Dar lucrurile pe care le-am găsit nu au fost aşa cum trebuia şi atunci a trebuit să rămân. Asta a fost conjunctura”, începe el.

Compania avea sediul la Cluj Napoca, dar și un punct de lucru la Baia Mare, astfel că a fost nevoit să vină frecvent în oraș. După câteva vizite prin județul Maramureș, s-a îndrăgostit iremediabil de aceste locuri și din 2004 nu a mai vrut să plece.

Acum spune că „acasă” e în România, în Maramureș, iar calmul deosebit pe care îl inspiră denotă faptul că a găsit armonia între minte, trup și suflet. După cei 18 ani pe care i-a petrecut aici, spune că nu s-ar mai întoarce la vechea lui viață.

Alberto a început să se ocupe de voluntariat prin 2015, inițial la Fundația Somaschi. Aici spune că a primit o lecție de viață de la un preot, pe care nu o va uita niciodată.

 „Preotul de la Somaschi mi-a explicat ce înseamnă să fii voluntar. Ne zicea: când veniţi aici, să nu credeţi că veţi schimba ceva. E o picătură într-un ocean. Asta nu o spun ca să vă descurajaţi, ci ca să fiţi realişti, să înţelegeţi ce faceţi aici. Veţi vedea că până la urmă asta vă face mai bine vouă decât lor. La început nu înţelegeam cum vine asta: eu le fac de mâncare la oamenii ăia, cum să nu le fie mai bine?”, îşi aminteşte el.

Însă vorbele preotului l-au urmărit mereu şi acum ştie că face munca de voluntariat în primul rând pentru sufletul lui, pentru că aşa simte.

Alberto continuă să facă naveta între Cluj Napoca și Baia Mre. Acum face voluntariat la Salvamont Cluj și SMURD Maramureș. A făcut curusuri de paramedic, pentru că, susține el, i s-a părut că doar condiția fizică nu este suficient pentru a putea salva vieți. Acum se specializează și în scufundări.

Adaptarea în altă țară, cea mai mare provocare

Cea mai mare provocare, mai spune el, nu a fost nici munca în compania străină, nici voluntariatul sau curusrile de paramedic. Pentru el, provocarea a fost să se adapteze la o altă cultură, altă mentalitate, alt stil de viață.

 „Dacă ştii să faci un job, îl poţi face oriunde. Provocarea cea mai mare a fost să mă adaptez la stilul de viaţă al românilor, care este unul foarte direct. Eu mă raportam mereu la viaţa mea de acasă, din Italia. Dar am fost nevoit să-mi reinventez toată viaţa”, spune el.

„Nu a fost uşor, pentru toate motivele pentru care nu e uşor când te duci într-o ţară străină: limba, mediul diferit, oameni necunoscuţi, situaţii pe care nu le cunoşti şi trebuie să te adaptezi. Acum, la distanţă de ani de zile, pot spune că sunt aceleaşi dificultăţi care pot apărea oriunde vrei să te duci. Poate un pic mai multe pentru că aici să zicem stilul de viaţă e un pic mai direct. Simţi că trăieşti, dar acum nu m-aş putea lipsi de asta”, mai explică el.

„Acasă” înseamnă Maramureş

După 18 ani, spune că România e acasă. Maramureş, mai precis, locul unde spune că se simte cel mai bine. Sentimentul de „acasă” spune că l-a simţit după ce a vizitat un loc superb din judeţ.

„Când locuieşti în străinătate ai un sentiment de dezorientare. La un moment dat nu mai înţelegi unde-i casa ta, încotro te îndrepţi, cine eşti tu, unde ţi-s rădăcinile. De fiecare dată când mergeam în Italia ziceam că merg acasă. Când plecam de acolo, ziceam că vin acasă. Eram confuz. Şi într-o zi, după ce am fost într-un loc superb la Cheile Lăpuşului, unde m-am simţit foarte bine, am decis că aici e „acasă”, rememorează el.

Italianul mai spune că voluntariatul face parte din viaţa lui şi că este un mod de a exprima modul în care a fost crescut şi educat şi recomandă tuturor să încerce această experienţă, care i se pare foarte intensă.

„Recomand tinerilor (voluntariatul, n.r.), pentru că e o experienţă, e un moment al tău pe care tu îl dăruieşti altcuiva. Asta te ajută să te simţi împlinit. Orice acţiune de voluntariat te împlineşte, ca om. E suficient să mergi o dată şi microbul acesta te prinde” mai spune el.

„Îmi fac un bine mie. Nu din egoism, pentru că nu aştept nimic în schimb. Ar fi egoism să ai ceva şi să nu dai celuilalt care nu are. Dar dacă eu am decis că vreau să cresc ca şi individ, mi se pare că este dovadă de maturitate, nu de egoism, să faci acţiuni de acest fel. Vorbim despre un beneficiu spiritual, nu material”, mai arată el.

Alberto are 45 de ani și este singur.