Povestea românului Adrian Ursache, fost „Mister Germania”, care a vrut să ia cu asalt Bundestagul. Cum a devenit membru în „Cetățenii Reich-ului”
Arestările efectuate miercuri în rândul unor simpatizanți ai grupării extremiste „Cetățenii Reich-ului”, care plănuia o lovitură de stat în Germania, scot la iveală detalii halucinante. Din gruparea condusă de un fost membru al familiei nobiliare germane, Prințul Heinrich XIII, alături de membrii QAnon, făcea parte și românul Adrian Ursache, fost „Mister Germania”.
Rețelele de extremă-dreapta din Germania sunt mai extinse ca niciodată și s-au infiltrat în sistemul militar și chiar în instituțiile publice din Germania.
Polițiștii germani l-au arestat în cadrul unei ample acțiuni antitero de miercuri pe liderul grupării „Cetățenii Reich-ului”, care plănuia o lovitură de stat violentă, pentru a prelua conducerea Germaniei.
Adrian Ursache, de la „Mister Germania” la membru al „Cetățenilor Reich-ului”
Printre cei arestați în Germania se numără și românul Adrian Ursache.
Fost „Mister Germania”, Adrian Ursache s-a înrolat în mișcarea extremistă „Cetățenii Reich-ului”. Povestea lui poate deveni cu ușurință subiectul unui film de acțiune.
În 1998, Adrian Ursache a fost ales „Mister Germania”. Ulterior, Ursache a studiat comerțul internațional la Universitatea din Anhalt, pe care a absolvit-o cu Master în Administrarea Afacerilor.
După absolvire a lucrat la diverse companii de telefonie mobilă, apoi în industria solară ca acționar și investitor și a fondat compania Dima Da Energie GmbH.
În anul 2000, românul s-a însurat cu Sandra Hoffmann, „Regina frumuseții”, cu care are doi copii. Ursache s-a despărțit de Hoffmann în 2019.
A împușcat un polițist în gât
Ursache a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a înființat, în 2014, pe proprietatea sa și a socrilor, pseudo-statul „Ur”, cu propria ideologie „Cetățenii Reich-ului”, o grupare extremistă care nu recunoaște Republica Federală Germană și nu plătește taxe sau amenzi.
Acesta a fost somat să părăsească proprietatea, din cauza neplății taxelor, impozitelor și amenzilor, dar a devenit violent și a împușcat un polițișt în gât. În instanță, fostul „Mister” s-a enervat, l-a jignit pe judecător și l-a concediat pe unul dintre avocații săi, fiind evacuat din sala de judecată.
Suceveanul a fost condamnat, în 2019, de un tribunal german la 7 ani de închisoare.
Ursache s-a născut la 1 noiembrie 1974, în România și a lucrat ca mecanic auto în Câmpulung Moldovenesc. A emigrat în Germania, unde a avut aceeași meserie, până când s-a înrolat în serviciul civil (armata „civilă” germană) – 1997-1998. Acesta a activat în Berlin, ajutând persoanele cu handicap grav.
În 1997, potrivit presei germane, acesta s-a logodit cu Yasemin Mansoor, fostă „Miss Germania” și s-a convertit la religia islamică.
Arestări pe bandă rulantă în Germania
Potrivit presei germane, au fost arestate în conducerea țării. Potrivit mai multor ziare și site-uri de informații germane, au fost arestate în special două personalități ale acestei mișcări, care nu și-au ascuns niciodată înclinațiile subversive.
Primul este un fost comandant de parașutiști, Rudiger von P., în vârstă de 69 de ani. Al doilea este urmaș al unei vechi familii de aristocrați din Germania, cunoscut sub numele de Henrich al XIII-lea, prințul Reuss, în vârstă de 71 de ani și care locuiește într-un castel din Turingia.
Amanta rusoaică, „paravan” pentru discuții subterane
Prințul Heinrich XIII este membru renegat al unei vechi familii nobiliare din Germania, adept al teoriilor conspiraționiste. Acesta ar fi luat legătura și cu reprezentanți ai Rusiei, folosindu-se în acest scop de amanta lui tânără, Vitalia, în vârstă de 39 de ani.
Peste 3.000 de polițiști au luat parte la operațiunea din Germania, desfășurată în 11 landuri federale, unde au fost percheziționate mai bine de 130 de imobile.
Persoanele arestate fac parte din rândul așa numiților „Reichsburger”, oameni care nu recunosc legitimitatea RFG.
Arestările s-au desfășurat în landurile Baden-Wurttemberg, Bavaria, Berlin, Hessa, Saxonia Inferioară și Turingia. Totodată, un suspect a fost arestat în Austria, la Kitzbuhl și altul în Italia, la Perugia.
Percheziții au mai avut loc și în landurile Brandenburg, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat şi în Saarland.
Potrivit Procuraturii Federale, aceste percheziții au vizat alți 27 de învinuiți.
Aripa militară
Potrivit procurorilor federali germani, gruparea a încercat să atragă de partea sa polițiști și militari ai Bundeswehr, pentru a forma „un braț militar”.
„Der Spiegel” scrie că membrii acestei rețele teroriste sunt legați de Reichsburger („cetățeni ai Reichului”), structură extremistă underground apărută în anii 1980, care nu recunoaște legitimitatea Germaniei Federale și dorește restaurarea imperiului Reich. Această grupare ar număra 20.000 de membri în toată Germania, scrie tagesschau.de.