Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Povestea ucigașului din a doua zi de Crăciun. Sângerosul „Mânuță” se consideră acum nedreptățit de justiție

EXCLUSIV | Povestea ucigașului din a doua zi de Crăciun. Sângerosul „Mânuță” se consideră acum nedreptățit de justiție

EXCLUSIV | Povestea ucigașului din a doua zi de Crăciun. Sângerosul „Mânuță” se consideră acum nedreptățit de justiție

O crimă oribilă, comisă din gelozie, cu o bestialitate greu de descris, a rămas în memoria anchetatorilor din Călărași, mai ales că s-a întâmplat chiar în a doua zi de Crăciun. O fată în vârstă de 21 de ani a fost măcelărită în casa ei, de fostul iubit, în toiul unei petreceri, când nimeni nu se aștepta. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, tânăra și-a dat ultima suflare chiar în brațele părinților care încercau, disperați, să-și readucă fiica la viață.

Gabriela, din localitatea Borcea, avea, în decembrie 2020, vârsta de 21 de ani. Avusese o relație cu George Marius Chelaru, care era cu șapte ani mai mare decât ea, din Perișoru, dar acesta nu accepta despărțirea. Tânărul făcea presiuni continuu și încerca, aproape prin orice mijloace, s-o determine să revină la vechile sentimente.

Pentru că toate eforturile sale păreau a fi fără sorți de izbândă, acesta avea dese accese de furie. În plus, pe cât posibil, încerca s-o urmărească și se interesa de ea la prietenii comuni. Așa ar fi aflat și faptul că, în 26 decembrie, adică în cea de-a doua zi de Crăciun, în casa fostei sale iubite avea să aibă loc o petrecere.

Gândurile negre au început să se adune în capul lui Marius Chelaru, iar furia îi apăsa pieptul. Se gândea, probabil, că, în timp ce el suferă în singurătatea camerei sale din Perișoru, fata se distrează și poate chiar leagă o nouă relație.

Deodată, a decis că Gabriela nu poate fi decât a lui. ”Mânuță” – poreclit astfel din cauza unui defect la un braț – era decis s-o omoare, în cazul unui refuz. Ca urmare, a luat cu el un cuțit și a plecat grăbit către Borcea. Știa că, dacă nu va fi a lui, avea să aibă ultima discuție cu fosta lui iubită.

Când a ajuns în locuința tinerei, casa era plină, invitații ascultau muzică tare și erau veseli. Chelaru a intrat în casă și, pentru că avea chipul întunecat de furie, fata l-a chemat într-o altă cameră, ca să nu facă scandal în fața tuturor.

Cei doi nu s-au certat mult. El a încercat s-o convingă să-l iubească din nou, dar ea a spus că acest lucru nu mai este posibil. Atunci, bărbatul a scos cuțitul pe care îl pregătise tocmai pentru acest scenariu și a înjunghiat-o în gât, de mai multe ori.

Ucigașul s-a ascuns pe un câmp

Cu hainele pline de sânge, a ieșit val-vârtej din casă și s-a topit în întuneric. Lăsase în urmă o tragedie cumplită. Disperați, părinții fetei strigau și încercau disperați să o trezească la viață, iar ambulanța părea că nu mai ajunge.

Din păcate, medicii nu au mai putut decât să constate decesul, iar polițiștii au pornit imediat în căutarea criminalului.

Acesta nu revenise acasă după crimă, așa că echipele constituite pentru prinderea lui l-au găsit, ascuns, pe un câmp din apropiere.

Dus la audieri, a recunoscut și a spus că îi pare rău. Era însă prea târziu. Acum, pentru oamenii din Borcea, care au cunoscut-o sau care doar au aflat ce s-a întâmplat cu Gabriela, Crăciunul revine mereu cu amintirea oribilă a crimei din 26 decembrie 2020.

Bărbatul a fost condamnat la 16 ani de detenție, însă consideră că a fost nedreptățit de instanță și a cerut revizuirea dosarului.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Detalii-bombă în cazul italianului găsit carbonizat lângă București: După ce l-au ucis, măcelarii l-au tranșat cu sânge rece. Filmul crimei

EXCLUSIV | Anchetatorii au o primă ipoteză în cazul cadavrului carbonizat de la Domnești. Victima a murit în chinuri groaznice

Citește și