Precedentul Crimeea | Autoritățile din Herson ar putea cere Kremlinului ca regiunea să devină parte a Federației Ruse. Dmitri Peskov nu se dezminte: ”Procesul va fi absolut clar și legitim”
La sfârșitul lunii aprilie, armata rusă a preluat controlul în regiunea Herson, iar conducerea sa ucraineană a fost înlocuită, rapid, cu o ”administrație militaro-civilă” pro-Moscova. Ulterior, regiunea a trecut la utilizarea rublei.
Pasul al treilea al scenariului care, din cauza ”precedentului Crimeea”, pare cizelat la Kremlin – cu toate că, evident, rușii contestă o astfel de ipoteză – este reprezentat de o apropiată solicitare previzibilă a autorităților din orașul Herson.
Acestea doresc ca regiunea de sud a Ucrainei – zonă care îl interesează, în mod evident, pe Vladimir Putin, în planul său de a controla partea de est, de sud și de sud-est a Ucrainei, transformând-o într-o zonă tampon – să devină parte a Federației Ruse.
Kremlinul nu a confirmat, dar nici nu a infirmat planurile de a anexa Hersonul, transmițând, sec, că decizia va rămâne ”la latitudinea rezidenților locali”.
Dmitri Peskov amintește de referendumul din Crimeea
Dmitri Peskov , purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a susținut că procesul respectiv va fi ”absolut clar și legitim” și a făcut paralele cu peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, după organizarea unui referendum pe care Adunarea Generală a Națiunilor Unite l-a declarat, ulterior, invalid.
Miercuri, un înalt oficial al administrației ruse din Crimeea anexată a declarat că nu are nicio îndoială că ”noile teritorii ocupate din sudul Ucrainei vor fi absorbite de Rusia”.
Georgiy Muradov, reprezentantul permanent al Crimeei sub președintele Vladimir Putin, a declarat că rușii și ucrainenii împărtășesc un ”cod cultural comun”.
”În aceste teritorii (n.red. – ocupate de ruși) se formează administrații civile-militare, au sosit canalele de televiziune rusești, au apărut manuale rusești în școli și rubla rusă intră cu succes în viața economică din regiune”, a spus Georgiy Muradov, citat de The Moscow Times.
Referendumul din 2014 în Crimeea
Informațiile despre un posibil referendum privind statutul Crimeei au apărut, pentru prima dată, pe 24 februarie 2014.
Referendumul cu privire la aderarea Crimeii la Federația Rusă a avut loc în Republica Autonomă Crimeea pe data de 16 martie 2014, fiind tipărite peste 1,5 milioane de buletine de vot.
Rezultatele oficiale au arătat că 95% din participanții la scrutin au votat în favoarea alipirii Crimeei la Rusia. Însă rezultatele referendumului au fost puse de la bun început sub semnul întrebării, cifrele fiind considerate ”umflate”.
Legitimitatea referendumului din Crimeea nu a fost recunoscută de Ucraina și de comunitatea internațională.
Citește și:
- Serghei Lavrov pretinde desființarea funcției de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate: ”UE, practic, nu are nicio politică externă proprie”
- Experimentul ”Ucraina”
- Va fi lăsat Putin să apese pe butonul nuclear? Comandanții liderului de la Kremlin ar putea spune nu: ”Dacă nu va mai fi peste trei sau șase luni, cine îi va mai proteja?”
- GALERIE FOTO | Parada de Ziua Victoriei la Moscova, între festivism și cinism. Lui Putin îi lipsește o victorie majoră în Ucraina, dar vrea să le transmită rușilor că totul este ”în grafic”
- Bloomberg: Economia Rusiei se va confrunta cu cea mai gravă recesiune din 1994