Prima pagină » Actualitate » Prefectul Capitalei, despre noile criterii pentru instituirea carantinei: Nu schimbă situaţia în Bucureşti

Prefectul Capitalei, despre noile criterii pentru instituirea carantinei: Nu schimbă situaţia în Bucureşti

Prefectul Capitalei, despre noile criterii pentru instituirea carantinei: Nu schimbă situaţia în Bucureşti

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat că noile criterii de carantinare a localităților nu schimbă situaţia pentru Bucureşti.

Prefectul Capitalei a anunțat că nu a programat o şedinţă, după ce, cu o zi înainte, în Monitorul Oficial, a fost publicat ordinul privind noile criterii de carantinare, relatează Agerpres.

Nu am programat o şedinţă. Ordinul respectiv nu schimbă situaţia. Avem aprobate măsuri pe care le vom aplica în continuare, conform ultimei hotărâri. Dacă DSP/INSP vor face alte propuneri, le vom discuta. Însă acum trendul ratei de infectare este în scădere, aşadar măsurile aplicate funcţionează, a spus Alin Stoica într-o declaraţie transmisă presei.

Ministerul Sănătății a elaborat un nou ordin prin care introduce și alte criterii pentru carantinarea localităților, în contextul pandemiei de COVID-19. Numărul de teste de coronavirus efectuate în ultimele șapte zile, alături de rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile și gradul de ocupare a paturilor ATI din județ sunt factorii principali.

Ordinul a fost semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan. Potrivit documentului publicat, marți, în Monitorul Oficial, a fost introdusă o grilă pe baza unui punctaj. Dacă o localitate are mai mult puncte comparatic cu o altă localitate, înseamnă că situația epidemiologică este gravă, iar aceasta poate intra în carantină.

Alin Stoica, prefectul Capitalei: „În vinerea de Florii programul magazinelor va fi până la ora 20.00”

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat, sâmbătă, că a avut loc o ședință a CMBSU și au fost puse în aplicare măsurile luate de către Guvern, prin hotărârea care a prelungit starea de alertă în România. De asemenea, de Florii programul magazinelor va fi până la ora 20.00, a anunțat acesta.

„Da, avem CMBSU prin care prelungim măsurile pe care le ştiti deja pentru că expiră la 12.00 noapte şi le mai prelungim. Vine în contextul în care Guvernul a prelungit starea de alertă. O să includ vinerea, pentru că se prinde şi vinerea de Florii, iar vinerea de Florii va fi programul la magazine până la ora 20.00, nu până la ora 18.00. Lucru care e deja în hotărârea de Guvern. Nu este nimic nou”, a afirmat Alin Stoica, sâmbătă.

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire