Prefectul Capitalei, întâlnire cu expertul Cătălin Țone: Lucrăm împreună pentru prevenirea consumului de stupefinate în rândul tinerilor
Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a anunțat, joi, că a avut o întâlnire cu expertul antidrog Cătălin Țone, cu care a discutat despre prevenirea consumului de stupefiante în râdnul tinerilor.
„Am avut o întâlnire foarte bună cu expertul antidrog Cătălin Țone, căruia îi mulțumesc pentru că a ales să se alăture demersului inițiat de Instituția Prefectului Municipiului București, în vederea prevenirii consumului de stupefiante în rândul tinerilor”, a anunțat, joi, Rareș Hopincă.
Prefectul Capitalei mai spune că expertul Cătălin Țone este specializat în lucrul cu tinerii afectați de consumul de droguri.
„Mă bucur să avem alături un partener dedicat, alături de care să punem în practică proiectele noastre de conștientizare și prevenire a consumului de stupefiante în mediul școlar. Pe lângă cunoștințele teoretice, domnia sa ne-a împărtășit din experiența profesională vastă, în lucrul cu tinerii afectați de consumul de droguri.
Întâlnirea de astăzi este un pas înainte pentru campania noastră. Prevenirea și combaterea consumului de stufefiante nu este doar o sarcină administrativă, ci o misiune vitală pentru protejarea sănătății și a vieții tinerilor noștri”, a mia precizat Rareș Hopincă.
Rareș Hopincă, prefectul Capitalei: „Minorii care consumă stupefiante nu sunt infractori, ci victime. Nu trebuie acuzați, ci ajutați”
Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat, recent, la Gândul Exclusiv, că minorii care consumă substanțe interzise nu sunt infractori, ci victime, și trebuie ajutați, nu acuzați.
„Ce am dorit în primul rând de la această consultare, pentru că vreau să fie foarte clar și pentru părinți, și pentru profesori, și pentru copii, pentru toți cei implicați. Noi dorim ca această consultare să fie parte a campaniei de conștientizare. Și, dacă în urma acestui chestionar noi reușim ca în fiecare familie să generăm o discuție serioasă despre problema consumului de stupefiante, noi considerăm că un prim pas este atins”, a declarat Rareș Hopincă la Gândul Exclusiv.
Potrivit prefectului Capitalei, minorii care consumă droguri nu trebuie acuzați, ci ajutați.
„Sunt trei direcții pe care statul trebuie să le abordeze simultan, pentru că altfel nu vom reuși. Pe de-o parte, noi, la Prefectură, discutăm de măsuri la nivelul instituțiilor de învățământ, și am vrea ca părinții să vină alături de noi în această luptă. Apoi, trebuie create facilități de tratament în rândul minorilor, pentru că nu avem. Acești minori care consumă stupefiante nu sunt infractori, sunt copii cu probleme, sunt victime, trebuie ajutați, nu acuzați. Aceste tratamente nu trebuie să fie de la spitale de psihiatrie, ei trebuie tratați prin consiliere psihologică, prin terapie. Acestea centre care nouă ne lipsesc. A treia componentă este o luptă consistentă cu combaterea traficului”, a mai precizat Rareș Hopincă la Gândul Exclusiv.