Prefectul Rareș Hopincă cere în instanță ANULAREA titlului de proprietate emis pentru Menajeria Circului, teren retrocedat în 2011

Publicat: 09/04/2024, 15:12
Actualizat: 09/04/2024, 15:51

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, a declarat, marți, că a depus o cerere de chemare în judecată pentru anularea unei retrocedări de teren de lângă Circul Metropolitan.

„Am depus în dimineața zilei de astăzi o cerere de chemare în judecată pentru anularea titlului de proprietate emis pentru Menajeria Circului, din Aleea Circului 5. Motivele de nelegalitate constatate în acest caz sunt şi aici evidente, în sensul că, reiese foarte clar din documentaţia pe care o avem la dispoziţie că terenul aparţinea domeniului public al statului, şi nu putea fi retrocedat. Cu toate acestea, într-un mod abuziv şi nelegal, din punctul meu de vedere, acesta a fost retrocedat. Voi solicita şi în acest caz un control al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), astfel încât la elementele deja constatate de noi să vedem dacă se adaugă şi altele”, a declarat, marți, Rareș Hopincă, într-o conferință de presă.

Acesta a mai declarat că a cerut și o opinie juridică în această speță.

„Pentru a preîntâmpina alte discuții, și pentru conștiința mea personală, înainte de a face această acţiune, am solicitat o opinie juridică, opinie care să îmi confirme faptul că orice procedură de expropriere în acest caz nu este afectată de cererea de anulare a titlului de proprietate”, a mai precizat prefectul Capitalei.

Detalii despre retrocedarea terenului de la Menajeria Circului pot fi citite AICI.

Prefectul Capitalei: Retrocedarea Parcului IOR ar fi fost realizată cu acte false

De asemenea, prefectul Capitalei a mai precizat, marți, că este posibil ca retrocedarea Parcului IOR să se fi făcut cu documente false.

„Încep cu cel mai grav aspect, în opinia mea. Am constatat că există suspiciuni că retrocedarea unei părți din Parcul IOR a fost realizată prin utilizarea unor documente false”, a declarat, marți, prefectul Capitalei.

Rareș Hopincă a precizat că un raport al ANRP ar aduce astfel de concluzii.

„Detaliez: după depunerea de către mine a acțiunii în instanță, în octombrie 2023, pentru anularea dispozițiilor de retrocedare a Parcului IOR, am solicitat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ANRP, să desfășoare un control pe fond, pe toate documentele ce au stat la baza celor două dispoziții pentru retrocedare. Ieri am primit raportul ANRP, realizat în patru luni, care a verificat o serie întreagă de documente, de la multe instituții ale statului, și o serie de documente primite în timpul controlului, de la persoane fizice”, a declarat Rareș Hopincă.

Potrivit lui Rareș Hopincă, retrocedarea s-ar fi făcut cu semnături false. Detalii despre acest subiect pot fi citite AICI.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?