Prefectura Capitalei: Ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune
Prefectura Capitalei anunță că ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune. Astfel, din luna noiembrie, bucureștenii vor putea depune cererile, însoțite de documente justificative, pentru accesarea venitului minim de incluziune.
„Prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă, a convocat astăzi, 24.10.2023, o ședință de lucru cu reprezentanții Agenției de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București și cei ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Sectoarele 1-6, în vederea implementării aplicării Legii nr.196/2016, referitoare la venitul minim de incluziune”, a transmis, marți, Prefectura Capitalei.
Potrivit prefectului, venitul minim de incluziune este un sprijin financiar acordat de stat „extrem de util pentru persoanele vulnerabile”.
Prefectul Capitalei: „Este un venit pentru cei care nu își pot asigura un nivel de trai minimal”
„Este un venit pentru cei care nu își pot asigura un nivel de trai minimal. Scopul acestui ajutor este de a preveni sărăcia în rândul copiilor și de a stimula participarea acestora la sistemul de educație”, susține Rareș Hopincă.
Prefectura mai transmite că, potrivit legii, venitul minim de incluziune se compune din una sau mai multe categorii de ajutoare financiare:
– ajutor de incluziune – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri sub 275 lei/lună sau 400 lei/lună în cazul persoanelor singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru asigurarea necesităților zilnice de viață;
– ajutor pentru familiile cu copii – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri mai mici de 700 lei/lună, care au în întreținere unul sau mai multi copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului și stimulării participării acestuia în sistemul de educație.
„Pentru a beneficia de venitul minim de incluziune, începând cu 01.01.2024, solicitanții care au domiciliul ori reședinta sau, după caz, trăiesc în municipiul București, trebuie să depună până la sfârșitul acestui an, la DGASPC-urile de sector, cererea de acordare a venitului minim de incluziune, însoțită de documentele doveditoare și angajamentul de plată, inclusiv în cazul cetățenilor straini sau apatrizi, precum și al persoanelor fară adăpost”, mai transmit reprezentanții Prefecturii.
Sursa citată mai arată că toți beneficiarii actuali de Venit Minim Garantat și Ajutor pentru susținerea familiei trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 01 noiembrie 2023 și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de Venit Minim de Incluziune.