Prima pagină » Actualitate » Premieră la Târgul de Crăciun din București. Va fi amplasată o roată de 33 de metri

Premieră la Târgul de Crăciun din București. Va fi amplasată o roată de 33 de metri

Premieră la Târgul de Crăciun din București. Va fi amplasată o roată de 33 de metri

Primăria Sectorului 6 anunță că pe 25 noiembrie se va deschide cel mai mare târg de Crăciun din Capitală, din Parcul Drumul Taberei. Ce atracții se vor găsi la târgul din acest an.

„West Side Christmas Market” începe pe 25 noiembrie și se va închide pe 27 decembrie.

„Parcul Drumul Taberei va fi centrul bunei dispoziții în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Un loc de poveste, unde vizitatorii vor avea parte de momente unice, trăite alături de prieteni și familie.

O roată înaltă de 33 de metri, de unde se va putea admira întregul parc de la înălțime, un carusel cu personaje și un patinoar cu o suprafață de 660 mp vor transforma evenimentul anului din București în cea mai atractivă zonă, inclusiv pentru copii”, a transmis, joi, Primăria Sectorului 6.

Vor fi amenajate peste 60 de căsuțe

Potrivit surse citate, tot aici vor fi amenajate peste 60 de căsuțe, unde vizitatorii vor fi întâmpinați cu fel de fel de produse.

„Bunătăți, dar și obiecte hand-made, cadouri ce vor putea fi cumpărate pentru cei dragi și puse sub bradul de Crăciun.

În plus, tot parcul va fi împodobit cu luminițe, pentru a simți cu adevărat Sărbătorile de Iarnă”, mai transmite primăria.

De asemenea, vor fi seri cu muzică, concerte, dar și spectacole pentru cei mici, iar intrarea va fi liberă.
Programul va fi anunțat în perioada următoare.

 

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele