Prima pagină » Actualitate » Premierul desemnat Nicolae Ciucă anunță că se consultă cu UDMR cu privire la programul de guvernare: Negocierile cu PSD vor avea loc după finalizarea Programului

Premierul desemnat Nicolae Ciucă anunță că se consultă cu UDMR cu privire la programul de guvernare: Negocierile cu PSD vor avea loc după finalizarea Programului

Premierul desemnat Nicolae Ciucă anunță că se consultă cu UDMR cu privire la programul de guvernare: Negocierile cu PSD vor avea loc după finalizarea Programului

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, împreună cu echipa de experţi ai PNL şi cu reprezentanţii UDMR, conduşi de Hunor Kelemen, au continuat, sâmbătă, lucrul la programul de guvernare, pentru actualizarea şi compatibilizarea acestuia, potrivit unei informări apropiate sursei.

Astfel, premierul desemnat împreună cu preşedintele PNL, Florin Cîţu, a participat la o consultare cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, pentru a conveni liniile de colaborare în programul de guvernare şi de susţinere parlamentară, menţionează o informare transmisă Agerpres de către reprezentanţi de relaţii cu presa ai Guvernului.

Totodată, sâmbătă după-amiază, premierul desemnat a avut o convorbire telefonică cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu, în care s-a convenit ca negocierile politice dintre cei doi să aibă loc după finalizarea Programului de guvernare, precum şi după analizarea celor zece măsuri urgente propuse de PSD, mai precizează informarea menţionată.

Ciolacu spune că i-a solicitat lui Ciucă un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru gestionarea pandemiei, precum şi includerea în programul de guvernare a celor 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social.

Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19, se arată într-un comunicat al PSD.

Ciolacu propune ”un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie”, existând posibilitatea ca PSD să susţină Guvernul Ciucă până la 1 februarie 2022.