Premierul Florin Cîțu anunță noi relaxări, de la 1 august. „Suntem încă într-o situaţie foarte bună”

Publicat: 20 07. 2021, 16:41
Actualizat: 20 07. 2021, 16:51
Premierul României, Florin Cîțu / Sursa foto: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO)

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, la Parlament, că Guvernul are în vedere relaxări de la 1 august, iar că singura pregătire pentru un posibil val 4 de infectări cu coronavirus este vaccinarea.

„Relaxări, nu restricţii. Nu scăpăm de mască la interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în spaţiu în aer liber, cu un număr mai mare de participanţi. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea. Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem cu ce avem, cu excepţia evenimentelor. Suntem încă într-o situaţie foarte bună. Avem şi condiţii la intrarea în ţară pe care nu le modificăm. Suntem precauţi. Singura pregătire pentru valul 4 este vaccinarea. Rămân vaccinuri şi pentru a treia doză. Aşteptăm decizia, dar specialiştii se întreaptă spre acest lucru. Ei ne vor spune că trebuie administrată. Aşa arată direcţia în care merg discuţiile”, a declarat Florin Cîţu, citat de Adevărul.

Aceasta a mai precizat și că specialiştii analizează și posibilitatea administrării unui a treia doze de vaccin anti-COVID-19, dar și că nu s-a luat în calcul vaccinarea obligatorie a medicilor.

El a afirmat că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, despre variantele de legislaţie prin care să fie testaţi obligatoriu medicii.

CITEȘTE ȘI: