Premierul Marcel CIOLACU, primit de omologul său Dorin Recean în cadrul vizitei oficiale la Chișinău / România sprijină integrarea Moldovei în UE

Publicat: 04 10. 2024, 10:42
Actualizat: 04 10. 2024, 11:04

This browser does not support the video element.

Vineri, premierul României, Marcel Ciolacu, a fost primit de prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău. Întâlnirea face parte dintr-un program mai amplu de discuții cu oficialii de rang înalt ai țării vecine, vizând sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Pe lângă întâlnirea cu Dorin Recean, Marcel Ciolacu va avea discuții și cu președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu Mitropolitul Petru al Basarabiei.

Vizita este menită să sublinieze angajamentul ferm al României de a sprijini Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. UE a organizat prima sa conferință interguvernamentală cu Republica Moldova în iunie 2024.

În noiembrie 2023, Comisia Europeană a emis o recomandare de deschidere a negocierilor de aderare cu Republica Moldova.

În decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova și au invitat Consiliul să adopte cadrul de negociere, după finalizarea etapelor relevante prevăzute în raportul Comisiei.

În urma progreselor înregistrate de Republica Moldova, în martie 2024 liderii UE au invitat Consiliul să adopte rapid proiectul de cadru de negociere.

Premierul este însoțit la Chișinău de vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.


Sursa FOTO: Captură video Facebook – Guvernul României

Sursa VIDEO: Faccebook – Guvernul României


CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, vizită oficială la Chișinău. Susținerea ADERĂRII Moldovei la UE și interconectarea în domenii strategice, printre temele principale

Marcel CIOLACU e optimist în privința ritmului INVESTIȚIILOR: Va fi istoric pentru România și foarte greu de bătut