Nicolae Ionel Ciucă, la finalul reuniunii Biroului Executiv al PNL: „Am discutat în partid despre decizia de a susţine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro”
Biroul Executiv al PNL a discutat despre continuarea programului privind acordarea de vouchere de 50 de euro persoanelor vulnerabile, a declarat preşedintele partidului, Nicolae Ionel Ciucă.
„Am discutat o serie întreagă de aspecte care țin de activitatea guvernamentală, iar aici am pus accent pe ceea ce înseamnă continuarea demersurilor guvernamentale, astfel încât să putem să avem o absorbție a fondurilor europene cât mai mare.
Domnul ministru Bolos a fost prezent și a prezentat toate demersurile care au fost făcute la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să atingem pragul de absorbție, până în momentul de față, de 9,5 miliarde de euro, bani care sunt deja intrați în țară.
De aceea, spuneam săptămâna trecută la începutul ședinței de Guvern, că până în acest moment au intrat în țară 15 miliarde de euro. 9,5 din fonduri europene, PNRR și fonduri de coeziune și 5,5 miliarde de euro, investiții străine directe.
De asemenea, am discutat PNRR care este axul principal pentru atragerea fondurilor europene și care urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026 și am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată și banii respectivi, 2,6 miliarde, urmează să intre în țară.
Desigur, au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul Partidului Național Liberal, măsurile pe care putem să le luăm pentru sprijinul persoanelor și familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor care vor continua să fie asigurare până în 2027.
De asemenea, am discutat la nivelul partidului decizia de a susține continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro, la două luni de zile.
Cele până în 2027 sunt cele care sunt deja prin programul pe fonduri europene. Referitor la ceea ce v-am spus, este vorba de acele vouchere de 50 de euro, pe care le-am asigurat în semestrul 2 și vrem să propunem să fie asigurate și anul viitor.
De asemenea, în funcție de evoluție, să susținem și să discutăm în coaliție acel ONE OFF, așa cum a fost asigurat și la începutul anului acesta, concomitent cu măsurile pe care le vom discuta și le vom agrea în coaliție , pentru majorarea pensiilor și a salariului minim”, a spus premierul Nicolae Ionel Ciucă.