Prima pagină » Actualitate » Premierul Poloniei îl acuză pe Putin că se află în spatele crizei migranților de la granița cu Belarus: ”Securitatea graniței noastre de est este încălcată cu brutalitate”

Premierul Poloniei îl acuză pe Putin că se află în spatele crizei migranților de la granița cu Belarus: ”Securitatea graniței noastre de est este încălcată cu brutalitate”

Premierul Poloniei îl acuză pe Putin că se află în spatele crizei migranților de la granița cu Belarus: ”Securitatea graniței noastre de est este încălcată cu brutalitate”
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei | FOTO – Profimedia Images

Europa se confruntă, în această perioadă, cu trei crize majore. Pandemia de coronavirus rămâne provocatoare la toate nivelurile, criza gazului natural provoacă frisoane, iar cea de-a treia problemă majoră are ca punct de pornire granița dintre Polonia și Belarus, acolo unde se desfășoară un adevărat asalt al refugiaților.

Mateusz Morawiecki, premierul polonez, l-a acuzat direct pe președintele Vladimir Putin că se află în spatele unui ”atac” la siguranța națională a Poloniei și a statelor aflate, în altă perioadă, în sfera de influență a Rusiei. Liderul din Belarus, Alexandr Lukașenko, este considerat ”calul troian” prin care Rusia dorește să destabilizeze situația de la granița cu Polonia, fluxul de migranți fiind considerat ”orchestrat”.

”(n.red. – liderul belarus) Lukașenko este executantul celui mai recent atac, dar acest atac are un creier care se găsește la Moscova, iar acest creier este președintele Putin”, a acuzat Morawiecki în timpul unei dezbateri de urgență în parlamentul polonez, potrivit euronews.com.

”Belarusul vrea să provoace un incident major, de preferat cu focuri de armă şi victime: potrivit relatărilor media, pregăteşte o provocare majoră lângă Kuznica Bialostocka şi va exista o tentativă la o trecere frontalieră masivă”

Piotr Wawrzyk, ministrul adjunct de Externe al Poloniei

”Integritatea granițelor noastre este testată”

Mateusz Morawiecki a avertizat, în timpul aceleiași întâlniri, că totul se reduce, în ultimă instanță, la eforturile Rusiei lui Putn de a perturba situația dintr-o zonă geografică pe care nu dorește să o scape de sub control.

După trei decenii, ceea ce se întâmplă la granița dintre Polonia și Belarus reprezintă un ”test”, a mai afrmat premierul polonez.

”Securitatea graniței noastre de est este încălcată cu brutalitate. Aceasta este prima astfel de situație din ultimii 30 de ani când putem spune că integritatea granițelor noastre este testată”, a conchis Morawiecki.

Premierul Mateusz Morawiecki a scris și pe Facebook că ”frontiera poloneză nu este doar o linie pe o hartă, ea este sacră şi pentru ea a fost vărsat sânge polonez”, iar NATO a calificat ”inacceptabilă” încercarea Belarusului de a folosi migranții pentru a pune presiune pe Uniunea Europeană. (mai multe detalii AICI)

Polonia și-a întărit granița cu Belarus cu mai mulți polițiști, la o zi după ce grupuri de migranți au încercat să pătrundă printr-un gard de sârmă ghimpată. Mii de migranți și refugiați rămân la frontiera de est a Poloniei, chiar în pragul Uniunii Europene. Potrivit estimărilor poliției de frontieră poloneze, există între 2.000 și 4.000 de persoane în apropierea graniței Poloniei care încearcă să treacă în Uniunea Europeană.

Lukașenko și Putin, schimb de opinii

În acest context, Alexandru Lukașenko și Vladimir Putin au purtat o discuție telefonică în care a fost abordat subiectul migranților de la granița Poloniei cu Belarus, iar informația oficială a fost aceea a existat ”un schimb de opinii asupra situației refugiaților”. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că situația este ”îngrijorătoare”, existând o ”problemă reală care privește Belarus și Polonia”.

”Sperăm că acest lucru nu se va transforma în niciun fel într-o amenințare la adresa securității noastre”, a mai spus Pescov.

În fața acuzațiilor care îi sunt aduse, Alexandr Lukașenko a spus că vina aparține, de fapt, Poloniei, etichetând tot ”îngrijorătoare” desfășurarea forțelor de securitate poloneze la graniță.

Marți, în timpul unui interviu, președintele Belarusului a mai declarat că Polonia încalcă ”obligațiile umanitare” și, mai mult, duce un ”război” împotriva migranților.

Citește și: 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun