Preotul Visarion Alexa a vrut să scape de controlul judiciar, judecătorii au considerat că nu poate fi lăsat să plece din țară

Publicat: 22 11. 2022, 19:57
Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiuni sexuale / Sursa FOTO: captură Youtube

Visarion Alexa vrut să scape de măsura preventivă care îl obligă să meargă săptămânal la Poliție și îi interzice să iasă din țară, dar instanța i-a respins cererea.

Preotul Visarion Alexa a solicitat judecătorilor respingerea măsurii de prelungire a controlului judiciar dispus de procurori, dar completul Judecătoriei Sectorului 6 a au considerat că nu poate fi lăsat să plece din țară

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul București, conform soluției, de luni, publicate pe portalul instanțelor. Preotul Visarion Alexa (47 de ani), parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, a fost reţinut, acuzat de agresiune sexuală, și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, ca urmare a deciziei luate pe 18 septembrie, de Judecătoria Sectorului 6. După ce a contestat și prelungirea măsurii, care i-a fost refuzată, el rămâne sub control judiciar.

În 17 septembrie el a fost pus sub acuzare pentru de agresiune sexuală, după ce o femeie în vârstă de 37 de ani a reclamat că ar fi fost abuzată după spovedanie. Conform sursei citate, incidentul s-ar fi petrecut chiar în timpul spovedaniei. Până la finalizarea anchetei Biserica a luat decizia suspendării lui Visarion Alexa de la „slujirea preoțească”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, s-a declarat șocat, într-o primă declarație de presă, apoi Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis în 22 septembrie, că preotul Visarion Alexa „și-a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”.

Astfel, Vasile Bănescu a anunţat că preotul Visarion Alexa a recunoscut, în faţa unei comisii a Arhiepiscopiei Bucureştilor, fapta de care este acuzat, fiind suspendat de la slujire şi retras din funcţia de paroh.

Ce restricții are preotul

Pe perioada valabilității măsurii controlului judiciar Visarion Alexa are bligațiile:

  • a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
  • b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
  • c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau atunci când este chemat.

El nu are voie: să părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorilor, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; să se apropie la o distanţă mai mică de 300 metri de victimă şi să comunice cu aceasta, dar și să exercite profesia de preot.