Presa americană a aflat DETALIILE planului de pace „în 24 de ore” al lui Trump promis Ucrainei, dacă va conduce SUA din nou. În ce constă acesta
Washington Post a aflat detaliile planului de pace „în 24 de ore” al lui Donald Trump promis Ucrainei, în cazul victoriei sale la alegerile prezidențiale din SUA.
Propunerea de pace lui Donald Trump constă în a forța Ucraina să predea Crimeea și regiunea Donbasului către Federația Rusă, scrie publicația citată, care se referă la propriile surse.
Trump crede că oamenii din unele părți ale Ucrainei nu sunt împotriva aderării la Rusia, iar în opinia sa, atât Ucraina, cât și Rusia doar „vor să salveze aparențele”, dar se străduiesc să găsească o cale de ieșire, scrie ziare.com.
Fostul președinte american Donald Trump a precizat, în privat, că ar putea pune capăt războiului dintre Moscova și Kiev făcând presiuni asupra Ucrainei să renunțe la un anumit teritoriu, au declarat pentru publicația americană oameni familiarizați cu acest planul.
Conform raportului, recunoașterea controlului forțelor ruse asupra unor părți ale Ucrainei ar extinde aria dictaturii lui Putin, după cel mai mare război terestru din Europa de la al Doilea Război Mondial.
Unii susținători ai fostului președinte au încercat să-l convingă să renunțe la un astfel de plan, în timp ce anturajul lui Trump a refuzat să răspundă direct la întrebările pentru acest articol.
Oficialii săi de campanie au spus că orice speculație cu privire la planul președintelui Trump provine din surse anonime și neinformate, care habar nu au ce se întâmplă sau ce se va întâmpla.”
Ziare.com amintește că, pe 5 aprilie, ziarul italian „La Repubblica” a raportat că NATO are în vedere un scenariu în care Ucraina aderă la alianță, cedând teritoriile ocupate ale Federației Ruse.
La ultimul summit NATO de la Bruxelles, opțiunea acceptării Ucrainei în schimbul concesiunilor sale teritoriale nu a fost discutată oficial, totuși, acest subiect fiind abordat „în toate conversațiile informale”, potrivit publicației respective.
FOTO – Shutterstock