Prima pagină » Actualitate » Președintele american Joe Biden despre armistițiul cerut de Vladimir Putin: „Caută o gură de oxigen”

Președintele american Joe Biden despre armistițiul cerut de Vladimir Putin: „Caută o gură de oxigen”

Președintele american Joe Biden despre armistițiul cerut de Vladimir Putin: „Caută o gură de oxigen”

Președintele SUA, Joe Biden, și ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, au reacționat joi la anunțul Kremlinului conform căruia Vladimir Putin a ordonat un armistițiu în perioada Crăciunului pe rit vechi.

Joe Biden a apreciat că Vladimir Putin caută „o gură de oxigen”, relatează Reuters. Preşedintele rus ”era pregătit să bombardeze spitale, creşe şi biserici în 25 decembrie şi de Anul Nou. Cred că el caută o gură de oxigen”, a afirmat Biden într-un discurs la Casa Albă.

Kremlinul a anunțat că Putin a ordonat o încetare a focului începând de la miezul zilei de vineri, după un apel la armistiţiu de Crăciun al patriarhului Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse.

Ucraina a respins oferta lui Putin de încetare a focului pentru 36 de ore cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi, afirmând că nu va exista niciun armistiţiu până când Rusia nu-şi va retrage forţele invadatoare din teritoriile ocupate.

La rândul ei, diplomaţia germană a estimat joi că ”pretinsa” încetare a focului rusă în Ucraina cu ocazia Crăciunului, după calendarul iulian, nu va aduce ”nici libertate, nici securitate persoanelor care trăiesc cu teama zilnică sub ocupaţia rusă”, potrivit AFP.

”Dacă Putin voia pace şi-ar fi readus soldaţii acasă şi războiul s-ar fi terminat. Dar, aparent, el vrea să continue războiul după o scurtă întrerupere”, a afirmat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, într-un mesaj pe Twitter.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi armatei sale să respecte o încetare a focului în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox în 6 şi 7 ianuarie, primul armistiţiu de amploare de la începutul invaziei în urmă cu aproape un an. Ucraina a calificat această încetare a focului drept ”ipocrizie”, acuzând Moscova că vrea ”să câştige timp”.

 

Citește și