Iulian Dumitrescu a DEMISIONAT din toate funcţiile din PNL, după ce a fost pus sub control judiciar de DNA: „Partidul nu are nicio legătură cu speța”

Publicat: 01 02. 2024, 23:38
Actualizat: 01 02. 2024, 23:59
Iulian Dumitrescu, la sediul DNA, joi, la ora 17.20

Președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu (PNL), a anunțat, joi seara, că demisionează din toate funcțiile din partid după ce a fost pus sub control judiciar în dosarul deschis de DNA.

„Având în vedere existența dosarului în care DNA mi-a adus acuzațiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speță”, a spus Iulian Dumitrescu, joi seara, pe pagina sa de Facebook.

Acesta afirmă că a pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele solicitate.

„Colaborez cu instituţiile statului pentru a se lămuri cauza și a se afla adevărul faptic. Conform legii, sunt în continuare beneficiarul prezumției de nevinovăție”, a mai spus Dumitrescu.

Procurorii DNA l-au pus sub control judiciar, astăzi, pe Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova. La fel s-a întâmplat și cu sora sa, Angelica Marilena Lambrea, și cumnatul său, Adrian Daniel Lambrea.

Foto: Gândul