Prima pagină » Actualitate » Președintele Colegiului Medicilor din România: „Trebuie să găsim niște vinovați, nu numai moral, ci și penal. Au fost făcute greşeli”

Președintele Colegiului Medicilor din România: „Trebuie să găsim niște vinovați, nu numai moral, ci și penal. Au fost făcute greşeli”

Președintele Colegiului Medicilor din România:

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, susține că este imperios necesar să fie gășiți responsabilii care au permis relaxarea restricțiilor și nu au implementat la timp măsurile aflate în vigoare, precum certificatul verde, testarea sau vaccinarea personalului medical. „Trebuie găsiţi vinovaţi, nu doar moral, ci şi penal, pentru că au fost făcute greşeli”, afirmă președintele Colegiului Medicilor din România.

România are un număr foarte crescut de decese evitabile, personalul medical este copleșit, nu mai putem face față numărului crescut de infecții noi, a spus  la RFI, prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

„Când va trece de această pandemie, trebuie să găsim și niște vinovați, nu numai moral, ci și penal, pentru că au fost făcute niște greșeli. Cineva trebuie să răspundă, ca aceste greșeli să nu se mai repete. De ce nu s-a acționat, pentru că tot ce facem noi acum trebuia făcut încă din vară? Cu pașaportul verde, care e o chestiune corectă, cu testarea obligatorie a personalului medical, cu vaccinarea personalului medical… Toate acestea sunt lucruri care puteau fi făcute încă din vară, când s-a discutat la Guvern, la minister. De ce nu au avut curaj să le implementeze atunci?”, a declarat medicul la RFI.

Carantinarea unor orașe și vaccinarea sunt măsuri care trebuie luate imediat, mai spune președintele CMR.

„Suntem într-o situație tragică. Spitalele sunt pline, nu mai avem unde pune pacienții, iar boala se transmite. Noi trebuie să facem totul pentru a bloca transmiterea bolii, să vaccinăm oamenii și să mai salvăm vieți. Este o situație critică pentru România. Dacă cei care pot să facă ceva și nu o fac, au o problemă”, avertizează prof. Coriu.

Un număr de 10.141 de noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al infectărior ajungând în România, luni, la 1.467.401 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 261 de decese, în timp ce 1.764 de pacienți sunt internați la ATI – cu 14 pacienți în plus față de numărul înregistrat duminică, 17 octombrie. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.427 de teste RT-PCR și 23.183 de teste rapide antigenice.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate