Președintele Klaus Iohannis pleacă în Marea BRITANIE/Va participa la reuniunea Comunității Politice Europene
Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla joi, 18 iulie 2024, alături de peste 40 de șefi de stat sau de guvern la cea de-a patra reuniune a Comunității Politice Europene. Evenimentul va avea loc în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (Palatul Blenheim, Oxfordshire).
Președintele Klaus Iohannis se va întâlni joi cu omologi din peste 40 de state, în cadrul reuniunii care va avea loc în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Discuțiile liderilor vor viza teme precum securitatea în Europa, sprijinul pentru Ucraina, provocările legate de migrație, protejarea democrației și promovarea securității energetice. În cadrul dezbaterilor, Președintele Klaus Iohannis va aborda aspectele de actualitate privind continuarea sprijinului pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei, precum și aprecierea pentru rolul acestui format de reuniune în consolidarea rezilienței europene, informează Administrația Prezidențială.
Președintele României va participa la grupul de lucru privind energia și conectivitatea. Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis va sublinia nevoia unei abordări echilibrate între tranziția verde și asigurarea securității energetice la nivel european și rolul important al Mării Negre în asigurarea unei interconectivități energetice regionale. Este programată, totodată, o întâlnire informală a ”Grupului de Coordonare pentru Republica Moldova”, din care fac parte liderii din România, Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia și Uniunea Europeană, precum și Republica Moldova. Cu prilejul acestei reuniuni vor fi discutate aspecte referitoare la reziliența Republicii Moldova în fața multiplelor amenințări curente.
CITEȘTE ȘI: