Președintele Nicolae CIUCĂ la TULCEA: Asta avem de făcut! Să fim SOLDAȚI….
This browser does not support the video element.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost la Tulcea pentru lansarea candidaților liberali la alegerile locale, după ce vineri au fost prezentați oficial cei din Constanța. Tulcea este unul dintre județele de care președintele liberal se simte foarte apropiat prin prisma profesiei de militar. În Orașul Babadag din Tulcea există un batalion de Infanterie Marină pe care generalul Ciucă l-a transformat în regiment.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a recomandat liberalilor prezenți sâmbătă la Tulcea, pentru lansarea candidaților la alegerile din 2024, să fie niște „soldați în slujba țării și a cetățenilor”. Șeful PNL a mai remarcat un alt aspect referitor la energia filialelor din Constanța și Tulcea.
M-a dus cu gândul la marea învolburată, așa cum arată filiala de la Constanța și Dunărea liniștită, așa cum arată filiala de la Tulcea, a remarcat Nicolae Ciucă.
Dincolo de aspectul metaforic al situației, președintele liberal a remarcat și faptul că partidul face eforturi ca să promoveze femeile în politică și în funcțiile de conducere. La Constanța au fost nominalizate 12 candidate, în timp ce, la Tulcea, sunt 11. De asemenea, acesta a făcut referire și la calitate candidaților prezentați oficial.
Trebuie să avem încredere în virtuțile femeilor, pentru că de-a lungul timpului au demonstrat că într-adevăr sunt inteligente, sunt ambițioase, sunt perseverente, sunt dedicate,sunt mame a patru copii(…) Este ceea ce am cerut Partidului Liberal; să deschidă ușile și să-i cheme pe toți cei care au reușit în profesia lor, au cu ce să se prezinte în fața oamenilor, a mai spus președintele Ciucă.
Județul Tulcea reprezintă pentru șeful liberalilor o „ancoră” de care-și va aminti întotdeauna cu bucurie, prin prisma faptului că a contribuit, ca militar, la dezvoltarea unui batalion de Infanterie Marină într-un întreg regiment.
Domnule primar, am o ancoră, că tot suntem aproape și de mare, și de Dunăre. Am o ancoră la Regimentul de Infanterie Marină și de cîte ori am fost aici, la un moment dat, rămăsese doar un batalion și am zis că, la cât e Delta de mare și la cât de importantă este Delta pentru țara noastră, și n-am greșit la vremea respectivă, acel batalion trebuie să se transforme în regiment, să crească de cel puțin două-trei ori față de mărimea lui inițială. Și l-am adus acolo. Ca atare, am slujit țara, dumneavoastră vă slujiți comunitățile. Asta avem de făcut de aici înainte: să fim, în continuare, soldați, în slujba țării și a cetățenilor!, a mai adăugat Nicolae Ciucă.
Citește și:
Marcel CIOLACU și Nicolae CIUCĂ susțin proiectul lui Alex Găvan pentru CENTURA VERDE București-Ilfov
Nicolae CIUCĂ: Iau decizii bazate pe ceea ce este bine pentru partid, pentru OAMENI și pentru ȚARĂ