Președintele României, Klaus Iohannis, discurs cu prilejul evenimentului ”Femei în sustenabilitate”: ”Avem nevoie de implicarea FEMEILOR în politicile de sustenabilitate”
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 1 martie 2023, o alocuțiune cu prilejul evenimentului ”Femei în sustenabilitate”, organizat la Palatul Cotroceni. Cu acest prilej, șeful statului a vorbit despre importanța femeilor în domeniul sustenabilității.
”Astăzi este 1 Martie și aș vrea să încep prin a mă adresa doamnelor și domnișoarelor. Vă urez să aveți o primăvară frumoasă, cu împliniri și cu multă sănătate! Îmi face o deosebită plăcere să deschid acest eveniment dedicat implicării femeilor în promovarea sustenabilității.
Stimate doamne! Aveți o contribuție majoră în ceea ce privește punerea pe agenda publică a unor teme esențiale pentru prezentul și viitorul nostru: mă refer la schimbările climatice și la tranziția energetică. Fie că activați în sectorul public, în cel asociativ, financiar ori în cel de business, în educație sau cercetare, mare parte din eforturile pentru asigurarea sustenabilității în România vi se datorează dumneavoastră. Resursele naturale sunt limitate și trebuie protejate, este un adevăr pe care trebuie să-l conștientizăm cu toții. Și tocmai de aceea, preocuparea și acțiunile dumneavoastră pentru o dezvoltare durabilă, care să nu ne pună în pericol viitorul, sunt atât de importante.
Vă mulțumesc pentru eforturile de a promova sustenabilitatea, prin acțiuni hotărâte, care să asigure un mediu mai curat și limitarea schimbărilor climatice.
Domeniul sustenabilității este încă la început și presupune multe provocări, cărora sunt convins că le veți răspunde la cel mai înalt nivel de excelență. Este însă nevoie ca toți decidenții din zona publică și privată, femei și bărbați deopotrivă, să înțeleagă importanța acestui domeniu, iar evenimentul de astăzi sper să fie un semnal ferm în acest sens”, a spus președintele României.
”În România și în lume femeile se află în avangarda eforturilor de a construi un viitor mai sustenabil”
Klaus Iohannis a explicat cât de important este rolul femeilor, iar ”o atenție deosebită trebuie să se îndrepte spre sprijinirea și încurajarea tinerelor în a-și asuma roluri active”.
”Susținerea femeilor pentru a se implica în viața publică și profesională trebuie să fie permanentă. Aceasta este convingerea mea fermă! Iar întâlniri precum cea de astăzi reprezintă una dintre modalitățile de a contribui la încurajarea doamnelor pentru a-și continua și dezvolta carierele, inclusiv, sau în special, în domenii vitale pentru viitorul nostru. Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul societății. Avem nevoie de implicarea femeilor în politicile de sustenabilitate, în educația și cercetarea pentru mediu și climă, precum și în economia verde, toate acestea având mize din ce în ce mai mari pentru bunăstarea noastră. Dincolo de impactul vizibil și direct pe care îl au schimbările climatice, evident în intensificarea unor fenomene meteorologice extreme, un risc pentru România și întreaga lume îl constituie perspectiva unei tranziții dezordonate către o economie durabilă, cu emisii reduse de carbon. Măsurile pentru a reduce riscul unei astfel de tranziții includ alinierea programelor de studii și reconversie profesională cu cererea de pe piața muncii, precum și pregătirea administrației pentru a participa la elaborarea de politici publice verzi. Formarea adecvată a resursei umane pentru a susține tranziția climatică este esențială, iar în acest sens femeile pot juca un rol crucial ca mentori și cadre didactice.
Nu putem cere implicare fără a ne asigura însă că există un cadru adecvat pentru participarea femeilor la promovarea sustenabilității și la tranziția climatică. Acest cadru trebuie să ofere tratament egal indiferent de gen, recompensă financiară similară și oportunități egale de a ocupa funcții de conducere și demnități legate de protecția mediului, economia verde sau limitarea schimbărilor climatice. O atenție deosebită trebuie să se îndrepte spre sprijinirea și încurajarea tinerelor în a-și asuma roluri active în aceste domenii, începând cu accesul la o educație adecvată, inclusiv în domenii tehnice și științifice, importante pentru tranziția verde”, a mai spus Klaus Iohannis.
”Stimați invitați, Evaluarea oportunităților și a mecanismelor care pot oferi femeilor posibilitatea de a contribui la procesul decizional legat de sustenabilitate și, în special, de schimbări climatice este fundamentală pentru a atinge obiectivul egalității de gen și un viitor bazat pe dezvoltare durabilă.
Fiind un domeniu relativ nou, în expansiune, mai avem de identificat cele mai bune mecanisme prin care poate fi sprijinită implicarea femeilor în domeniul sustenabilității din România. Evenimentul pe care îl găzduim astăzi, la Palatul Cotroceni, include sesiuni de prezentări și dezbateri care vor contribui la identificarea acestor mecanisme. Tot acest proces de a găsi și implementa cele mai bune modalități de a susține femeile în sustenabilitate este unul laborios, care necesită dialog, schimb de bune practici și efort conjugat care transcende barierele naționale. În acest sens, salut participarea la acest eveniment a unor invitați care pot oferi o perspectivă internațională.
În România și în lume femeile se află în avangarda eforturilor de a construi un viitor mai sustenabil. Vă invit, așadar, să le susținem în acest demers, atât de benefic nouă tuturor, generațiilor prezente și viitoare. Vă mulțumesc și vă doresc mult succes, și doamnelor, și domnilor, o primăvară foarte frumoasă!”, a închaiat președintele României.