Preşedintele Ucrainei i-a decorat pe angajaţii centralei de la Cernobîl / Europa a fost în pragul unui dezastru radioactiv, au povestit angajații de la Cernobîl

Preşedintele Ucrainei i-a decorat pe angajaţii centralei de la Cernobîl / Europa a fost în pragul unui dezastru radioactiv, au povestit angajații de la Cernobîl
Sursă foto: Administrația prezidențială a Ucrainei
Publicat: 27/04/2022, 09:41

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a decorat, marţi, pe angajaţii centralei de la Cernobîl, care “au salvat lumea de o nouă catastrofă”, informează president.gov.ua.

Evenimentul a avut loc la exact 36 de ani de la cea mai gravă catastrofă nucleară din istoria omenirii, în 1986.

„Le suntem recunoscători celor care au salvat lumea de o nouă catastrofă în 2022. Le mulţumesc angajaţilor centralei de la Cernobîl şi celor din zona de excludere, care au muncit, au stat în centrală şi au asigurat o activitate neîntreruptă în condiţii cu adevărat inumane – sub ocupaţie şi având vieţile ameninţate”, a spus Zelenski.

El a adăugat că, având în vedere modul în care Rusia a gestionat situația de la Cernobîl în timpul ocupației sale asupra nordului Ucrainei, dar și repetatele scăpări fără logică ale trupelor ruse privind siguranța centralei Zaporojie, poate că ar fi necesar „un control global asupra facilităţilor nucleare ale Rusiei”.

„Cred că după tot ce a făcut armata rusă în zona Cernobîl şi la centrala nucreară Zaporojie, nimeni din lume nu se poate simţi în siguranţă ştiind câte de multe facilităţi nucleare, arme nucleare şi tehnologii are statul rus. Dacă Rusia a uitat ce este Cernobîl, înseamnă că este necesar un control global asupra facilităţilor nucleare ale Rusiei şi asupra tehnologiei nucleare a Rusiei”, a spus Zelenski.

Nivelurile de radiații la centrala nucleară de la Cernobîl după ocuparea zonei de către Rusia sunt „anormale”, a declarat Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică,  cu ocazia aniversării celei mai grave catastrofe nucleare din lume. O misiune de experți ai AIEA condusă de directorul general Rafael Mariano Grossi a sosit la centrala nucleară pentru a livra echipamente vitale și a efectua evaluări radiologice și de altă natură ale centralei care a fost controlată de trupele rusești timp de cinci săptămâni, până la 31 martie.

Soldații ruși au săpat tranșee la Cernobîl, în solul contaminat radioactiv

Amintim că militarii ruși au uimit lumea printr-o decizie nu tocmai inspirată. Soldații invadatori au săpat tranșee în solul radioactiv de lângă centrala nucleară de la Cernobîl, după cum arată imagini suprinse de dronele trimise să survoleze zona de către armata ucraineană, în urma retragerii rușilor de acolo. Imaginile, transmise de CNN, arată gropi goale şi tranşee ale fortificaţiilor militare în zona Pădurea Roşie.

Denumirea de Pădurea Roșie i-a fost dată zonei după explozia din 1986 de la Cernobîl, cel mai grav dezastru nuclear din lume, după ce zeci de kilometri pătraţi de pădure de pini au devenit roşii pentru că au absorbit o cantitate uriașă de radiație.

Imaginile suprinse de dronele ucrainene mai arată urme de tancuri şi pământ răvăşit în pădure, considerată cea mai periculoasă parte din întreaga zonă de excludere de la Cernobîl. Accesul în Pădurea Roșie este restricţionat pentru toate persoanele care nu lucrează acolo sau nu au permis special, din cauza concentrației uriașe de radiații care poate fi mortală pentru oameni dacă sunt expuși la ea.

Angajații centralei au descris cum soldații ruși, care au pus stăpânire pe centrală timp de o lună la sfârșitul lunii februarie, ar fi putut fi expuși la doze potențial dăunătoare de radiații, ceea ce aduce un risc ridicat de cancer și alte probleme de sănătate, chiar și decenii mai târziu. Se pare că un soldat a murit deja, notează The Telegraph.

Potrivit oficialilor de la Cernobîl, militarii ruși care au furat cel puțin 133 de obiecte foarte radioactive și-au semnat sentința la moarte.

Cum au scăpat angajaţii centralei nucleare de la Cernobîl

Proaspăt eliberaţi de sub ocupaţie rusească, angajaţii centralei nucleare de la Cernobîl spun că au scăpat ca prin urechile acului. Au fost forţaţi timp de aproape o lună, sub ameninţarea armelor, să lucreze non stop. Dormeau cu rândul pe birouri, doar câteva ore pe noapte, şi primeau mâncare doar de două ori pe zi.

„Am vorbit multe ore cu liderii celor care ne-au capturat ca să asigurăm drepturile angajaţilor pentru personalul centralei nucleare de la Cernobîl, care au nevoie de libertate de mişcare în cadrul zonei pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle”, mai spune Valerii Semenov.

Pericolul cel mai mare era însă cel al forţelor militare numeroase prezente în zona de excluziune. Săptămâni întregi, centrala s-a aflat în pragul dezastrului.

„Tancurile se aflau foarte aproape de centrală, avioanele lor zburau deasupra centralei. Toate acele arme. A fost foarte periculos cum s-au comportat”, spune, la rândul său, Maksym Shevchuck, oficial al agenţiei care verifică centrala de la Cernobîl.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Biden e de acord să dea Ucrainei mine antipersonal. Ambasada SUA la Kiev, avertizată despre...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Bahmuțeanu l-a visat pe Prigoană. Ce mesaj i-ar fi transmis fostul soț
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
VIDEO Momente de fericire pentru Babasha. Artistul, tată pentru prima dată: "Mi-a adus la realitate...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace