Președintele Ucrainei uită, dar nu IARTĂ? Volodimir Zelenski, prima REACȚIE, după ce Biden l-a confundat cu cel mai mare dușman al său
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat după ce omologul său american Joe Biden a avut un nou moment de confuzie și a spus „președintele Putin” în locul numelui președintelui ucrainean. Ulterior, Biden s-a corectat, încercând să explice eroarea făcută.
„Cred că putem uita unele greşeli”
Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că omologul său american Joe Biden l-a numit din greşeală „preşedintele Putin” l-a summitul NATO de la Washington, o greşeală care poate fi uitată având în vedere tot sprijinul pe care SUA l-a oferit Ucrainei, relatează Reuters.
Biden l-a prezentat din greşeală, joi, la summitul NATO la Washington, pe Zelenski drept „preşedintele Putin” înainte de a se corecta două secunde mai târziu.
„A fost o greşeală. Cred că Statele Unite au oferit mult sprijin ucrainenilor. Cred că putem uita unele greşeli”, a declarat Zelenski reporterilor, sâmbătă, pe aeroportul irlandez Shannon, unde s-a întâlnit cu premierul irlandez Simon Harris.
În întâlnirea sa cu liderii NATO de la Washington, Zelenski le-a cerut insistent să renunţe la condiţia pe care o pun ca armele pe care le furnizează Ucrainei să nu fie folosite în atacuri asupra teritoriului rus, preşedintele Joe Biden fiind unul dintre liderii care au spus în repetate rânduri că se împotriveşte să se renunţe la această limitare.
Biden l-a confundat pe Zelenski cu Putin
Preşedintele american Joe Biden a avut un nou moment de confuzie joi, vorbind despre „vicepreşedintele Trump” în loc de colega sa Kamala Harris, în cursul unei conferinţe de presă, la încheierea summitului NATO.
Cu câteva ore mai devreme, liderul democrat, confruntat cu un vârtej de întrebări în jurul acuităţii sale mentale, îl anunţase pe „preşedintele Putin” în timp ce îl întâmpina la summit pe şeful statului ucrainean Volodimir Zelenski, după care s-a corectat.
„Şi acum vreau să-i dau cuvântul preşedintelui Ucrainei, care are atât curaj, atâta determinare. Doamnelor şi domnilor, preşedintele Putin”, a declarat democratul, în vârstă de 81 de ani, care s-a îndepărtat de microfon înainte de a realiza greşeala şi de a reveni afirmând: „Îl va învinge pe preşedintele Putin. Preşedintele Zelenski. Sunt atât de concentrat să-l învingem pe Putin.”
CITIȚI ȘI: