Patru presupuse victime din Marea Britanie ale violențelor sexuale comise de Andrew Tate au cerut SUA să nu se amestece în procedurile penale din Româmia.
Administrația Trump ar fi făcut presiuni asupra autorităților române să ridice restricțiile de călătorie care îl vizează pe autointitulatul „influencer misogin”, relatează The Guardian.
Fostul kickboxer profesionist şi fratele său Tristan au fost arestaţi în 2022 și puși sub acuzare la jumătatea anului 2023, împreună cu două femei romance, pentru trafic de persoane, viol și constituirea unei bande infracționale pentru exploatarea sexuală a femeilor. Frații Tate, care au dublă cetățenie, britanică și americană, susținători vocali ai lui Trump, neagă faptele.
La rândul său, Regatul Unit solicită extrădarea fraților după ce poliția din Bedfordshire a primit un mandat în cadrul unei anchete privind acuzaţii de viol şi trafic de persoane.
Totodată, Andrew Tate se confruntă în Marea Britanie cu o acțiune civilă separate din partea a patru femei care îl acuză de viol și control coercitiv între 2013 și 2016. Marți, aceste femei britanice, care susțin că au fost victime ale violenței sexuale din partea controversatului influencer, și-au exprimat îngrijorarea cu privier la informațiile apărute în presă despre implicarea guvernului American în cazul fraților Tate și au cerut ca autoritățile române și britanice să fie „lăsate în pace să își facă treaba”.
„Suntem extrem de îngrijorate de informaţiile potrivit cărora figuri din administraţia lui Donald Trump fac presiuni asupra autorităţilor române să relaxeze restricţiile de călătorie pentru Andrew Tate şi fratele său, ceea ce ar creşte riscul ca fraţii Tate să se sustragă justiţiei sau să fugă de autorităţile din România şi Marea Britanie”, au declarat victimele într-un comunicat transmis prin intermediul avocaţilor lor, McCue Jury & Partners.
„Sperăm că autorităţile române şi britanice vor fi lăsate în pace pentru a-şi face treaba”, au adăugat acestea.
Matthew Jury, avocatul victimelor britanice, a declarat că Trump „interferează în procesul echitabil” nu doar în România, ci şi în Marea Britanie, unde familia Tate se află în aşteptarea extrădării.
„Ar fi jenant pentru guvernul britanic şi o abdicare completă de la responsabilitatea sa faţă de victime dacă ar sta deoparte şi ar lăsa ca acest lucru să continue”, a spus Jury.
Cazul fraților a fost adus în discuție de oficiali americani într-o convorbire cu guvernul roman, săptămâna trecută, conform Financial Times, care a precizat că trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, s-a întâlnit cu ministrul român de externe la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Ambii diplomaţi au fost ambasadori în Germania în timpul primului mandat al lui Trump.
De asemenea, o sursă a declarat ziarului că a fost făcută o cerere de returnare a pașapoartelor familiei Tate pentru a le permite să călătorească în timpul procedurilor în curs.
Ministrul român de externe, Emil Hurezeanu, a confirmat că SUA au ridicat problema fraţilor Tate, scrie The Guardian.
„Richard Grenell mi-a spus că este interesat de soarta fraţilor Tate”, a declarat Hurezeanu luni pentru G4Media. „Ulterior am solicitat o nouă întâlnire pentru a înţelege mai bine intenţiile sale în legătură cu România, dar aceasta nu a mai avut loc”, a precizat acesta. La rândul său, Grenell a declarat că nu a existat „nicio conversaţie substanţială” cu Hurezeanu.
În luna noiembrie, Tristan Tate a lăudat influenţa fratelui său asupra alegerilor din SUA, postând pe X:
„Milioane de tineri din Europa şi SUA au o abordare sănătoasă, de dreapta, a politicii, pe care nu ar fi avut-o dacă Andrew Tate nu ar fi apărut niciodată pe ecranele telefoanelor lor. Rolul său în acest sens nu poate fi trecut cu vederea”.
CITEȘTE ȘI: