Preţurile în Mamaia au explodat: Un şezlong poate fi închiriat și la prețul de 200 lei

Publicat: 24 07. 2021, 10:41
Actualizat: 24 07. 2021, 11:15
Sursă foto - caracter ilustrativ: DRAGOS PASCANEANU / MEDIAFAX FOTO

Litoralul românesc numără aproximativ două milioane de turiști români în fiecare sezon estival, iar unii dintre ei sunt dispuși să scoată din buzunar și 200 lei pentru un șezlong în anumite zone de pe plaja din Mamaia, stațiunea considerată „perla litoralului românesc”, scrie Observator News.

Preţul unui şezlong, în Mamaia, depinde atât de zona în care este amplasată plaja, cât şi de ziua săptămânii. De luni până joi, preţurile sunt şi la jumătate faţă de weekend.

Totodată, în sudul staţiunii, costurile sunt mult mai mici ca în nord. Dacă în sud un şezlong poate fi închiriat într-o parte cu 30 de lei, în zona de nord poate ajunge și la 200 de lei, scrie Observator.

În weekend pețurile se dublează

Pentru amenajarea plajelor recent lărgite, administatrorii au apelat la designeri, astfel că turiștii găsesc aici nu doar șezlonguri din lemn, cu saltele groase, așezate la distanță unele față de altele, ci și baldachine și plante exotice, notează Observator.

Dacă în timpul săptămânii închirierea unui șezlong pe această plajă din nord costă 40 de lei, iar a unui baldachin 80 de lei, începând de vineri până duminică prețurile se dublează.

Mamaia, cea mai căutată stațiune în rândul turiștilor

Preţul unui sejur de 7 nopţi pe litoralul românesc, în luna iulie, poate începe de la 2.500 de lei pentru un cuplu care vrea cazare la un hotel, cu mic dejun și poate urca și la peste 2.000 de euro pentru o săptămână la un hotel de top, în Mamaia.

Cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc rămâne Mamaia, împreună cu Mamaia Nord și Năvodari. În continuare, Eforie Nord se bucură de succes în rândul românilor, fiind la mare căutare de familiile cu copii. Următoarea poziție este ocupată de sudul litoralului: Venus, Neptun, Jupiter și Olimp.

„Și în zona de sud sunt foarte multe hoteluri care s-au modernizat și renovat, iar cerere există și aici, pentru că românii caută hoteluri de calitate, de la 3 stele în sus. Bineînțeles, Vama Veche rămâne la mare căutare pentru cei care își doresc  distracție și nonconformism”, a declarat Traian Bădulescu pentru Gândul.ro.

Citește și EXCLUSIV. Cât trebuie să scoată din buzunar românii pentru o săptămână pe litoral. La Mamaia, turiștii pot plăti și peste 2.000 de euro