Președintele CCR, de Ziua CONSTITUȚIEI: În fața dezinformării, avem datoria de a promova adevărul și a reafirma credința în Legea Fundamentală
Pe 8 decembrie, România sărbătorește Ziua Constituției. Documentul prin care sunt garantate drepturile fundamentale ale oricărui român a fost pus la grea încercare de evenimentele recente din spațiul public, iar președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, transmite un mesaj legat de semnificația zilei și mai ales a acestui act.
România împlinește pe 8 decembrie 101 ani de la adoptarea primei Constituții, din 1923, „actul fundamental care a definit, într-un context european modern, locul statului român și drepturile cetățenilor săi”, după cum amintește președintele Curții Constituționale a României (CCR).
”În această zi de 8 decembrie, celebrăm Ziua Constituției României. În acest an, Ziua Constituției noastre coincide cu împlinirea a 101 de la adoptarea Constituției din 1923 – Actul fundamental care a definit, într-un context european modern, locul statului român și drepturile cetățenilor săi. Este un prilej de a reflecta atât asupra evoluției Legii Fundamentale a României, asupra importanței acesteia pentru democrație și statul de drept, cât şi asupra provocărilor cu care ne confruntăm astăzi.
Constituția din 1923, supranumită «Constituția națiunii române unite», rămâne o piatră de hotar în istoria noastră constituțională. Prin valorile sale moderne și principiile democratice pe care le-a consacrat, ea a conectat România la spiritul constituțional european, demonstrând apartenența noastră la spațiul politic și cultural al modelului european de tip occidental. Aceste principii, perpetuate și integrate în Constituția actuală, continuă să fie temeiul dezvoltării noastre democratice”, spune Marian Enache.
Președintele CCR amintește că această Constituție a fost desființată de regimul totalitar, dar după căderea acestuia, s-a refăcut din temelii, în 1991.
”Deși în perioada regimului totalitar această Constituție a fost desființată, principiile sale fundamentale – drepturile omului, separația puterilor în stat și protecția demnității și libertății individuale – nu au fost niciodată complet distruse. Ele au supraviețuit în spiritul național și au fost restaurate prin Constituția din 1991 – Documentul politico-juridic care reglementează astăzi viața politică și socială a României.
La peste trei decenii de la victoria Revoluției române din decembrie 1989 și adoptarea noii Constituții a țării, este deosebit de important să privim cu respect realizările poporului român și ale istoriei constituționale, dar și să privim viitorul cu responsabilitate”, mai spune Marian Enache.
Președintele Curții Constituționale amintește românilor semnificația Constituției și valorile pe care aceasta le promovează și le apără, în special în perioade pline de provocări.
”În fața provocărilor contemporane, este esențial să fim conștienți de vulnerabilitățile existente, dar și de resursele de reziliență pe care le avem la dispoziție.
Încrederea în Constituție, respectul pentru statul de drept și apărarea principiilor democratice rămân fundamentale pentru consolidarea unei societăți stabile, viabile și echitabile.
Cu toate că astăzi suntem martorii unor forțe care amenință valorile fundamentale ale democrației, trebuie să fim uniți și hotărâți pentru a le contracara și a le protejea. Curtea Constituțională va continua să apere Constituția și să garanteze că drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor vor fi respectate. În fața manipulării și dezinformării, noi, ca națiune, avem datoria de a promova adevărul și de a reafirma credința în Legea Fundamentală ca un pilon incontestabil al unității, al progresului și al suvernatității naționale.
Este crucial să reamintim importanța libertății de exprimare și a dreptului la o informare corectă. Într-o lume în care manipularea și proliferarea știrilor false, utilizarea necontrolată a inteligenței artificiale pot influența si distorsiona luarea deciziilor, instituțiile statului de drept devin garanția reală în consolidarea procesului democratic.
Să ne reamintim datoria de a prețui tradițiile noastre constituționale în deplin consens cu valorile europene, asigurându-ne că viitorul nostru democratic este o certitudine în pofida provocărilor vremurilor noastre.
Cinstirea Constituției poporului român trebuie manifestată prin respectul și fidelitatea față de țară ca o îndatorire sacră a fiecărui român față de tradițiile și valorile perene ale României.
La mulți ani, Constituției României! La mulți ani, România!”, a mai transmis președintele Curții Constituționale.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO Ciprian Ciucu: „Trebuie să înțelegem ceea ce ni s-a întâmplat și să evităm aceleași greșeli”