Prima ninsoare în București! Meteorologii au făcut anunțul: „O masă de aer rece traversează și Capitala”
Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a declarat sâmbătă că este foarte probabil ca luni să vedem prima ninsoare în București!
Potrivit Alinei Șerban, luni vor fi precipitații în partea de nord și centru a teritoriului.
”Vor fi precipitații în transformare deoarece o masă de aer este rece și foarte rece”, a declarat meteorologul ANM la Antena 3.
„De asemenea, luni va fi ninsoare în mod deosebit la munte și în Transilvania”
„De asemenea, luni va fi ninsoare în mod deosebit la munte și în Transilvania, precipitații mixte în Moldova însă acestea se pot deplasa treptat și vor ajunge și în partea de sud și de sud-est a teritoriului. Le vom regăsi pe parcursul zilei de luni în mod
Este foarte probabil ca precipitațiile în partea de sud și de sud-est a teritoriului să fie de ploaie, dar cu transformare treptată în lapoviță și ninsoare”, susține meteorologul.
ANM a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în România în intervalul 30 noiembrie – 28 decembrie.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.
Săptămâna 30.11.2020 – 07.12.2020
TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice, dar mai ales în zona versanților sudici ai Carpaților Meridionali. În restul țării cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil local deficitare în regiunile nord-vestice.
Săptămâna 07.12.2020 – 14.12.2020
TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sud-estice.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și în zonele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Prognoza meteo pe perioada 14-28 decembrie
Săptămâna 14.12.2020 – 21.12.2020
TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, posibil ușor excedentar, lcoal, în regiunile sudice.
Săptămâna 21.12.2020 – 28.12.2020
TEMPERATURA MEDIE A AERULUI
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade, al nivelul întegii țări.
CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.