Prima reacţie a lui Dorian Popa după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise: ”Îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele”
În urmă cu două săptămâni, Dorian Popa a fost prins la volan sub influența unor substanțe interzise. Tânărul era îmbrăcat doar cu un halat și lenjerie intimă atunci când a fost oprit de către poliție.
Dorian Popa a oferit prima explicaţie publică. Analiza toxicologică făcută de Institutul Naţional de Medicină Legală a confirmat faptul că acesta avea cannabis în sânge.
În seara când a fost oprit, acesta ar fi plecat de acasă, direct din duş, pentru a merge la un magazin non-stop, explicându-şi ţinuta în care a fost oprit. Nu s-a aşteptat ca un echipaj al poliţiei să-l oprească pe o distanţă atât de scurtă, dar subiliniază în repetate rânduri că regretă decizia pe care a luat-o şi nu îndeamnă pe nimeni să îi urmeze exemplul.
Dorian Popa: ”Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele”
”Vreau să îmi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc, care își încep dimineața cu vloggurile mele. Am greșit indiscutabil la vârsta și experiența pe care o am. Îmi pare nespus de rău. Prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și prin ceea ce urmează vă spun că nu vreau să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat. Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Din secunda când am fost oprit, am înţeles pe deplin ce gafă uriaşă am făcut”, a spus Dorian Popa.
Urmăriorii influencerului i-au lăsat zeci de mesaje de încurajare, internauții spunând că este important că și-a recunoscut vina și că, cel mai probabil, și-a învățat lecția și nu va mai face așa ceva niciodată.
Citește și: Dorian Popa, mesaj după ce a fost prins drogat la volan: ”Nu aruncați cu NOROI!”
Sursa foto: Captura Youtube