Prima pagină » Actualitate » Primarul care a câștigat din jocuri de noroc de peste cinci ori mai mult decât salariul pe un an a ajuns pe mâna procurorilor

Primarul care a câștigat din jocuri de noroc de peste cinci ori mai mult decât salariul pe un an a ajuns pe mâna procurorilor

Primarul care a câștigat din jocuri de noroc de peste cinci ori mai mult decât salariul pe un an a ajuns pe mâna procurorilor

Primarul din comuna Breasta din județul Dolj, Ion Vizitiu, nu poate justifica suma de 114.000 de lei prin veniturile realizate împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului precedent din 2016 – 2020.

Astfel că, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Vizitiu Ion împreună cu familia, în timpul exercitării mandatului de primar din perioada 2016 – 2020.

Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Ion Vizitiu a infracţiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc.

Primarul Ion Vizitiu a câștigat din jocuri de noroc de peste cinci ori mai mult decât salariul pe un an. Astfel, în timp ce acesta a încasat anual un salariu de 65.640 lei, jocurile de noroc i-au adus venituri în valoare totală de 356.745 lei.

Potrivit declarației de avere din iunie 2023, Vizitiu are cinci terenuri, dintre care două achiziționate anul trecut, toate amplasate chiar în comuna Breasta, pe care o conduce.

Dintre aceste terenuri, patru sunt agricole: unul de 16375 m2, dobândit în 2016, un altul de 5250 m2, cumpărat în 2020 și din care deține jumătate, un teren de 10000 m2 și unul de 2272 m2, din care deține 50%, ambele achiziționate în 2022. De asemenea, Ion Vizitiu este și proprietarul unui teren intravilan de 1747 m2, obținut în 2019.

Primarul nu are credite, nici conturi în bancă sau alte bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. Ion Vizitiu deține două autoturisme, un BMW din anul 2014 și un Jeep Cheroche din anul 2001.

Primarul Ion Vizitiu susține că până acum nu a primit nici un document oficial din partea Agenției Naționale de Integritate.

Referitor la informațiile apărute în presă, acesta a ținut să mai facă următoarele precizări:
”În perioada 2016-2020 nu am fost primar al comunei Breasta. Nu am câștigat la jocuri de noroc sumele vehiculate de ANI și presă. Mai mult decât atât, am jucat doar la pariuri sportive și din cunoștințele mele agenția de pariuri la care jucam are un dosar penal în derulare pentru ilegalități cu privire la folosirea datelor personale ale clienților din baza de date pentru retragerea ilegală a unor sume de bani. În momentul în care voi avea un document oficial din partea ANI, în funcție de acuzațiile care mi se vor aduce, mă voi sfătui cu avocatul și vom lua împreună cele mai bune decizii pentru a-mi apăra drepturile. Deocamdată, sunt primarul ales al comunei Breasta și voi continuă să îmi desfășor activitatea în interesul cetățenilor”, a precizat Ion Vizitiu.

Agenția Națională de Integritate a găsit, în total, 13 aleși locali care se află în conflict de interese, incompatibilitate sau au averi nejustificate. În aceste cazuri au fost sesizați procurorii pentru deschiderea unor dosare penale.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | 15 persoane au fost duse la audieri într-un dosar de înșelăciune, fals și uz de fals. La ce sumă se ridică prejudiciul cauzat

Primarul din Găneasa, ridicat de DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Prejudiciul ajunge la 5,6 milioane de euro

Prefectul Capitalei îl somează pe Nicușor Dan să rezolve problema copacilor care pun în pericol siguranța locuitorilor

PNL Sector 1: ”Clotilde Armand blochează construcția de creșe și grădinițe! Confortul și educația copiilor noștri nu sunt negociabile!”

Preotul Daniel din Vaslui a împrumutat bani de la enoriași și i-a jucat pe toți la „PĂCĂNELE”. Ce a urmat depășește orice imaginație

Suma FABULOASĂ jucată la păcănele de un constructor. Banii îi primise de la un client pentru ridicarea unei case

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către presă scrisă, iar debutul și l-a făcut ca ... vezi toate articolele

Citește și