Primarul care a bătut și înjurat o subalternă, trimis în judecată. Ce îi ceruse edilul să facă și angajata s-a opus
Edilul comunei Bixad din județul Satu Mare, Ioan Tătar, a fost trimis în judecată după ce agresat fizic o angajată a Primăriei, informează Gazeta de Nord Vest. Bărbatul s-ar fi enervat după ce subalterna sa a refuzat să șteargă datoriile unei firme agreate de acesta.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș din data de 15 aprilie 2021, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului Tătar Ioan, având calitatea de primar al comunei Bixad, județul Satu Mare. Acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și purtare abuzivă.
La data de 6 decembrie 2019, în jurul orelor 9.00-9.30, persoana vătămată Poșta Lucia, în timp ce își desfășura activitatea în calitate de inspector fiscal, în cadrul Primăriei comunei Bixad, județul Satu Mare, a fost agresată fizic de către primarul comunei Bixad, Tătar Ioan, care se afla, de asemenea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece aceasta nu a îndeplinit cerințele primarului privind radierea din evidențele fiscale ale Primăriei a accesoriilor aferente debitului cu care figura înscrisă o societate comercială.
În tot acest timp, primarul comunei Bixad, Tătar Ioan, i-a adresat și injurii, potrivit rechizitoriului procurorilor, care precizează că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță în vederea judecării cauzei, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
În urma agresiunii primarului, femeia a suferit leziuni fizice traumatice care au necesitat două-trei zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare. Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Negrești-Oaș.
DNA, despre dosarul lui Costel Alexe: ”Are interdicție de a părăsi țara”. Şeful PNL Iaşi se autosuspendă din funcție
Costel Alexe, fost ministru al Mediului și actual președinte al Consiliului Județean Iași, a fost citat, marți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de inculpat în dosar și că a fost plasat sub control judiciar. Costel Alexe s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Iași.
Procurorii DNA au anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că fostul ministru al Mediu are interdicție de a părăsi țară și aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menționate în ordonanță,
Liderii USR-PLUS Iaşi cer PNL să-i retragă sprijinul primarului Mihai Chirica, acuzat în dosarul tunului imobiliar
Reprezentanții USR-PLUS Iași cer PNL să-i retragă sprijinul politic primarului Mihai Chirica, inculpat în dosarul în care sunt vizați notari, avocați și funcționari publici.
Aceștia îi solicită preşedintelui PNL, Ludovic Orban, să-l suspende de urgenţă pe edilul ieșean din funcţiile politice şi „să se delimiteze de acest personaj sinistru”.
Doar Orban poate face curăţenie în filiala Iaşi, în condiţiile în care aceasta este condusă de un alt penal, Costel Alexe”, spun reprezentanții USR-PLUS Iași.