Primăria Capitalei vrea să modifice deciziile de suspendare a PUZ-urilor. R. Mihaiu, sector 2: „Cine a obținut certificat înainte de suspendare, poate obține autorizație pe PUZ-ul vechi”
Primăria Capitalei vrea să modifice deciziile din luna februarie care au prevăzut suspendarea PUZ-urilor de sectoare pe o perioadă de un an. Aparatul executiv al Municipalității vine acum cu mai multe proiecte prin care vrea să reglementeze și să specifice clar ce se întâmplă, de exemplu, cu documentațiile care s-au depus înainte de suspendarea PUZ-urilor, iar procesul lor de autorizare a continuat după deciziile din februarie. Practic, aceste documentații care s-au aflat, și încă se află în proces de autorizare, adică în perioada de tranziție, trebuie să fie finalizate pe baza PUZ-urilor vechi.
Primarul Capitalei a introdus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de pe data de 1 septembrie cinci proiecte care prevăd modificarea hotărârilor din feburarie 2021, prin care s-a decis atunci suspendarea PUZ-urilor de sectoare.
Potrivit proiectelor aflate pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare, se introduc două noi aliniate, dintre care primul cu următorul conținut:
„(1) Pe perioada suspendării Hotărarii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 339/2020 documentațiile de urbanism (PUD, PUZ si PUG) aprobate anterior și ulterior acesteia pe teritoriul sectoarelor 2,3,4,5 și 6 își păstrează valabilitatea, în limita perioadei de valabilitate pentru care au fost emise și în măsura în care nu au fost modificate sau anulate prin hotărâri ale instanțelor sau prin documentații de urbanism, altele decât Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 339/2020”, se arată în proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței CGMB.
Primarul sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a explicat, în exclusivitate pentru Gândul, ce presupun de fapt aceste modificări pe care primăria vrea să le aducă la deciziile de suspendare a PUZ-urilor.
Radu Mihaiu: „Sunt niște reglementări tehnice și de natură juridică”
„Acum, prin aceste proiecte, se prevede clar, de exemplu, că cine a obținut certificat înainte de suspendare, dar nu a depus documentație pentru autorizație de construire, dacă o depune acum, obține autorizație pe baza PUZ-ului vechi, conform certificatului de urbanism. Sunt niște reglementări tehnice”, susține Radu Mihaiu.
Edilul a explicat și alte situații care vor putea fi clarificate prin modificările propuse de Primăria Capitalei.
„De asemenea, se specifică foarte clar că documentațiile pentru care există certificate de urbanism date înainte de deciziile de suspendare a PUZ-urilor se vor finaliza pe baza PUZ-ului vechi”, a declarat Radu Mihaiu pentru Gândul.
Potrivit edilului de la sectorul 2, modificările sunt strict de natură juridică.
„Este vorba de clarificări strict jurdice, care vin să lămurească ce se întâmplă cu documentațiile care se află în tranziție, adică în perioada de dinainte și de după suspendarea PUZ-urilor”, a mai precizat Radu Mihaiu.
Modificările se fac la propunerea Prefecturii
Surse din cadrul Municipalității au precizat pentru Gândul că aceste modificări au fost propuse de primarul Nicușor Dan la solicitarea prefectului Capitalei.
„S-au făcut foarte multe cereri către prefect, către primarul general, către CGMB, pentru a lămuri care este legislația în vigoare aplicabilă. Aici poate să răspundă inițiatorul proiectelor de suspendare a PUZ-urilor, sau cine a aprobat, adică CGMB”, au declarat surse din administrația centrală pentru Gândul.
Surse politice: „Cei din grupul USR-PLUS se opun acestor modificări”
De asemenea, surse politice au declarat pentru Gândul că cei din grupul USR-PLUS se vor opune acestor modificări.
„Cei de la PNL susțin că ar trebui aplicată legea prin care autorizațiile de construcție trebuie aplicate pe baza PUZ-ului anterior, iar cei din grupul USR-PLUS susțin cealaltă variantă, potrivit căreia certificatul de urbanism se emite în baza documentației în vigoare, ca atare, este posibil ca USR să se opună acestor modificări, ceea ce înseamnă că proiectul nu va fi aprobat, nefiind majoritate”, au declarat sursele politice pentru Gândul.
În prezent există o presiune foarte mare pe primăriile de sector care evită să emită certificate de urbanism, neștiind pe ce prevederi legale să emită actele administrative. Practic este un blocaj total, iar dezoltatorii imobiliari încep să dea în judecată administrațiile locale.
PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 au fost suspendate pentru o perioadă de un an, potrivit unor proiecte de hotărâre adoptate în şedinţa CGMB din februarie. Inițial, Nicușor Dan a cerut ca suspendarea PUZ-urilor să se facă pe o perioadă de trei ani.