Primăria Sectorului 3 va pune la dispoziție sute de locuri pentru copiii ucraineni în școlile din sector

Primăria Sectorului 3 va pune la dispoziție sute de locuri pentru copiii ucraineni în școlile din sector
Sursa foto: Primăria Sectorului 3
Publicat: 23/08/2022, 21:05

Primăria Sectorului 3 a transmis marți, prin intermediul unui comunicat de presă, că va pune la dispoziție câteva sute de locuri în școlile din sector pentru copiii ucraineni refugiați.

Astfel, potrivit instituției, vor fi puse la dispoziție săli de clasă pentru 253 de copii refugiați, astfel încât aceștia să beneficieze de serviciile educaționale de care au nevoie. 

„Primăria Sectorului 3 are plăcerea să anunțe faptul că a făcut deja toate demersurile pentru ca, începând cu acest nou an școlar, să pună la dispoziție săli de clasă pentru nu mai puțin de 253 de copii ucrainieni refugiați de război pentru ca aceștia să își poată continua studiile”, informează Primăria Sectorului 3.

Copiii vor învăța în limba ucraineană

De asemenea, Primăria mai informează că acești elevi vor învăța în limba ucraineană, iar salarizarea cadrelor didactice va fi făcută prin intermediul unui parteneriat.

„Din total 153 de locuri vor fi puse la dispoziția copiilor ucrainieni în cadrul Școlii nr. 116 din Sectorul 3 ( Str. Gura Ialomiței nr. 20), iar 100 de locuri vor fi la Scoala Barbu Delavrancea (Str. Matei Basarab, nr. 28-30). Cursurile se vor desfășura după amiază, în parteneriat cu o societate comercială, care va asigura plata cadrelor didactice. Orele se vor desfășura în limba maternă a copiilor. Primăria Sectorului 3 va asigura utilitățile și tot echipamentul didactic pentru ca micuții ucrainieni să poată învăța în cele mai bune condiții”, mai transmit reprezentanții Primăriei Sectorului 3.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...