Primăriile pot garanta împrumuturi pentru producătorii și distribuitorii de căldură pentru trecerea iernii. Atenție la ajutorul de stat!
Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, o Ordonanță care vine în sprijinul cetățenilor, autorităților locale și operatorilor de servicii de alimentare cu energie termică, conform Ministerului Dezvoltării. Astfel, în anul 2023, unitățile administrativ-teritoriale pot garanta împrumuturile contractate de către operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat, pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2023-2024, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.
Ministerul Dezvoltării avertizează, însă, că garantarea de către o unitate administrativ-teritorială a împrumuturilor contractate de către operatori economici este susceptibilă să reprezinte măsură de ajutor de stat.
La limita economiei de piață
Menționăm că o garanție de stat nu constituie ajutor de stat în cazul în care nu aduce niciun avantaj întreprinderii beneficiare. “Astfel, arătăm că furnizorii, respectiv, unitățile administrativ – teritoriale trebuie să analizeze în fiecare caz în parte, dacă se poate demonstra „principiul operatorului în economia de piață”, respectiv, trebuie să se țină seama de posibilitățile efective ale operatorului beneficiar de a obține resurse financiare echivalente, recurgând la piața de capital. Nu este implicat ajutor de stat în situația în care noua sursă de finanțare ar fi pusă la dispoziția operatorului, în condiții ce ar fi acceptabile pentru un operator privat, în condițiile normale ale unei economii de piață”, explică cei de la Dezvoltare.
”Obiectivul nostru este asigurarea confortului termic și, implicit, a calității vieții cetățenilor, prin furnizarea optimă a agentului termic în iarna ce urmează, iar noile reglementări au fost promovate pentru pregătirea în condiții optime a asigurării continuității serviciului de alimentare centralizată cu energie termică în sezonul rece”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
La cererea primăriilor
Proiectul de Ordonanță a fost inițiat la solicitarea primăriilor din municipiile Ploiești, Brașov, Bacău și Iași. ″(…) până la data promovării prezentei ordonanțe, unele unități administrativ-teritoriale au informat (…) cu privire la dificultățile pe care le întâmpină operatorii din subordine legat de pregătirea sezonului rece 2023 -2024, inclusiv cu referire la constituirea stocurilor de combustibili. (…) la această dată, există unități administrativ-teritoriale la nivelul cărora nu sunt luate, din lipsa disponibilităților financiare, toate măsurile pentru pregătirea în condiții optime a sezonului rece 2023 -2024″, se menționează în nota de fundamentare.
Stocuri de combustibili de minim 30% până în noiembrie
Documentul citat amintește și obligația legală a CET-urilor de a constitui, până la 31 octombrie, în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, stocuri de minimum 30% din cantitățile de gaze necesare pe perioada iernii. Derogarea de la Legea finanțelor publice locale este necesară pentru că aceasta stipulează că autoritățile locale nu se mai pot împrumuta și nici nu mai pot garanta credite dacă gradul lor de îndatorare sare de 30% din media aritmetică a veniturilor proprii ori dacă au înregistrat plăți restante sau deficit al secțiunii de funcționare la data de 31 decembrie a anului anterior.